Medicul Șerban Brădișteanu, achitat în dosarul de corupție privind dotarea spitalelor-penitenciar

Publicat: 07 01. 2014, 15:38
Actualizat: 28 07. 2014, 19:29

Medicul Șerban Brădișteanu a fost achitat, marți, de Tribunalul București, atât pentru abuz în serviciu, cât și pentru primirea de foloase necuvenite, în dosarul în care este acuzat că ar fi primit mită patru milioane de euro în contextul unei licitații pentru echiparea spitalelor-penitenciar.

Instanța Tribunalului București l-a achitat pe Brădișteanu în baza articolului 11, raportat la articolul 10 din Codul de procedură penală, stabilind în cazul uneia dintre faptele de care a fost acuzat de procurorii anticorupție că aceasta nu există și în cazul celeilalte, că îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii.

Decizia Tribunalului București nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel București.

La începutul lunii decembrie 2009, o altă instanță de la Tribunalul București l-a achitat pe medicul Șerban Brădișteanu, pentru ambele fapte de care a fost acuzat. Judecătorii mai dispuneau atunci ridicarea sechestrului asigurator, măsură impusă de procurori, cu privire la un apartament și un imobil din București, precum și la un imobil din Izvorani aparținând medicului.

Instanța arăta că infracțiunea de abuz serviciu de care a fost acuzat Șerban Brădișteanu nu există, în timp ce pentru a doua acuzație ce i-a fost adusă lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii.

Soluția a fost atacată la Curtea de Apel București, care a decis desființarea hotărârii prin care medicul a fost declarat nevinovat și rejudecarea dosarului, cauza ajungând astfel din nou la Tribunal.

Șerban Brădișteanu a fost acuzat de procurorii anticorupție că ar fi primit o mită de jumătate de milion de dolari și o alta, în mai multe tranșe, de trei milioane și jumătate de euro, toți banii fiind dați de o firmă austriaco-elvețiană ce distribuie produse medicale, CC Med AG. În schimbul banilor, Brădișteanu ar fi facilitat companiei câștigarea unei licitații pentru echiparea spitalelor penitenciar din România, procedură desfășurată în anii 2001-2002.

În 2001, Brădișteanu, care era și senator PSD, a fost numit, în baza Ordinului Ministerului Justiției 1269/19 iunie 2001, președinte al comisiei de licitație organizate pentru achiziționarea de echipamente medicale de înaltă performanță în vederea dotării unor unități sanitare din rețeaua Direcției Naționale a Penitenciarelor și a Spitalului „Profesor dr. Constantin Angelescu”, aflate în subordinea Ministerului Justiției.