Mesajul de condoleanțe al lui Victor Ponta: „O stea a României s-a stins astăzi”

Publicat: 03 01. 2013, 11:32
Actualizat: 18 03. 2015, 20:59

Premierul Victor Ponta a transmis astăzi un mesaj oficial de condoleanțe familiei și apropiaților lui Sergiu Nicolaescu, elogiindu-l pe regizorul care a fost senator FSN, PDSR și apoi PSD timp de cinci legislaturi, din 1990 până în 2011 când a demsionat din partid.

„Anul 2013 a debutat într-un mod cum nu se putea mai dureros. Vestea cutremurătoare a trecerii în neființă a uneia dintre cele mai mari valori a României, maestrul Sergiu Nicolaescu, marchează finalul trist al unui capitol din istoria noastră. Un capitol care s-a întins peste generații, care a închegat spiritual poporul român și care a însemnat mult mai mult decât un îndelung moment de aur al cinematografiei româneșt

O valoare adevărată nu va putea fi niciodată mărginită în limitele unui singur domeniu, influențele creației sale fiind imposibil de cuantificat.

Stingerea din viață a maestrului Sergiu Nicolaescu va fi poate mai ușor de îndurat dacă privim la ceea ce a lăsat în urma sa. O stea a României s-a stins astăzi, însă maestrul lasă în urma sa o adevărată zestre culturală românilor, o bogăție care nu va putea fi dată niciodată uitării.

A fost un om extraordinar, un cineast fără egal, un coleg de la care am avut mereu ceva de învățat. Vestea dispariției sale a fost un șoc pentru noi toți, iar viața publică românească va fi mai săracă fără maestrul Sergiu Nicolaescu. Sincere condoleanțe familiei și celor apropiați”, se arată în mesajul guvernului semnat de Ponta.