Microbuzele pentru elevi nu sunt pregătite să meargă la școală: ITP expirat, lipsa RCA, șoferi neprofesioniști

Publicat: 17 09. 2012, 16:01
Actualizat: 28 09. 2018, 07:19

Aproape 80 de microbuze pentru transportul elevilor au fost găsite cu inspecțiile tehnice periodice expirate, alte 65 nu aveau asigurarea RCA, iar 74 de șoferi conduceau fără a avea certificate de competență profesională, a anunțat, luni, Poliția Română.

Polițiștii Direcției Rutiere au organizat, în perioada 10-15 septembrie, împreună cu reprezentanții inspectoratelor școlare județene și ai primăriilor, o acțiune la nivel național pentru verificarea autovehiculelor destinate transportului școlar.

În acest sens, la sediul primăriilor sau unităților de învățământ au fost controlate 1.979 de microbuze din cele 2.238 înscrise în baza de date a autorităților.

Echipele de control au verificat, în special, valabilitatea inspecției tehnice periodice, existența asigurării de răspundere civilă auto (RCA) obligatorie și dacă șoferii dețin certificate de competență profesională, categoria corespunzătoare a permisului de conducere și valabilitatea acestuia.

În cele cinci zile de verificări au fost găsite 77 de autovehicule cu inspecția tehnică periodică expirată și 65 fără asigurare de răspundere civilă auto obligatorie, iar 74 de șoferi nu aveau certificatul de competență profesională.

Reprezentanții Direcției Rutiere a anunțat că activitățile de control vor continua pe tot parcursul anului școlar.