Ministerul Educației verifică situația de la Liceul „Korosi Csoma Sandor” din Covasna

Publicat: 21 03. 2013, 12:26
Actualizat: 29 07. 2014, 19:31

O echipă a Ministerului Educației va face verificări la Liceul „Korosi Csoma Sandor” din Covasna, după ce o elevă de clasa a IX-a a mers la școală, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, cu o bentiță în culorile tricolorului românesc, fiind ulterior amenințată pe o rețea de socializare, potrivit MEDIAFAX.

„În urma situației sesizate la grupul școlar «Korosi Csoma Sandor» din orașul Covasna (județul Covasna), o echipă a Ministerului Educației Naționale va verifica evenimentele petrecute în incinta unității de învățământ. Ministerul Educației Naționale va da publicității rezultatele acestei verificări, după ce vor fi parcurse toate procedurile legale”, a anunțat instituția într-un comunicat de presă.

Ministerul Educației a subliniat că învățământul românesc se bazează pe promovarea toleranței și a conviețuirii interetnice, pe acceptarea diferențelor, indiferent de natura acestora, „valori universale care constituie piloni ai demnității umane”.

Șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna, Keresztely Irma, a cerut un raport conducerii Liceului mixt „Korosi Csoma Sandor” din orașul Covasna, după ce mai mulți elevi au mers la școală cu accesorii tricolore, de 15 Martie, o elevă purtând și miercuri bentiță tricoloră la cursuri.

Potrivit presei, în 15 martie, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, câțiva elevi români din clasa a IX-a au mers la școală cu accesorii în culorile tricolorului românesc, iar una dintre eleve, care purta o bentiță tricoloră și a cărei fotografie a fost postată pe o rețea de socializare, susținea că ar fi primit amenințări.

Șeful ISJ Covasna, Keresztely Irma, declara, miercuri, că o elevă de clasa a IX-a de la Liceul „Korosi Csoma Sandor” din orașul Covasna, care a mers la școală, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, cu o bentiță în culorile tricolorului românesc, și-a repetat gestul în cursul zilei de miercuri.

Ea aprecia gestul tinerei drept un „incident copilăresc” și „un teribilism”.

„Trebuie să vedem care sunt motivele comportamentului acestei eleve și din acest motiv am cerut conducerii liceului să efectueze o analiză și să finalizeze până mâine (joi – n.r.) la prânz un raport”, spunea Keresztely.

La liceu a avut loc miercuri o ședință a Consiliului profesoral în cadrul căreia a fost discutată această problemă.

Poliția Covasna a deschis dosar penal cu autor necunoscut în cazul elevei din orașul Covasna care a fost amenințată pe o rețea de socializare după ce a purtat o bentiță cu tricolorul românesc la școală, de 15 Martie, fiind luate măsuri de prevenire a violenței în zona liceului.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Covasna, Diana Lolu, a declarat miercuri corespondentului MEDIAFAX că polițiștii vor lua măsuri de prevenire a violenței în zona Liceului „Korosi Csoma Sandor”, având în atenție și cazul elevei amenințate după ce a purtat o bentiță cu tricolorul românesc.

Diana Lolu a explicat că s-a deschis un dosar penal cu autor necunoscut și polițiștii caută persoana care a postat pe o rețea de socializare o amenințare la adresa elevei respective.

Reprezentanții Consiliului Național al Elevilor au susținut că împotriva elevei din Covasna care a mers la școală, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, cu bentiță tricoloră s-au produs acțiuni de discriminare, anunțând că vor sesiza Ministerul Educației și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru a lua măsurile necesare la „asemenea abuzuri”.

„Consiliul Național al Elevilor condamnă acțiunile de discriminare desfășurate de elevii și de cadrele didactice aparținând minorităților naționale față de eleva româncă Sabina Elena din județul Covasna, acțiuni care contravin Constituției României și drepturilor fundamentale ale omului”, se arată într-un comunicat.

În opinia Consiliului Național al Elevilor, „este inadmisibil ca într-un liceu din România o elevă de clasa a IX-a să fie mustrată, jignită, pusă la colț și amenințată de către colegii ei care aparțin unei minorități naționale, profesorul diriginte și chiar conducerea școlii pentru faptul că a «îndrăznit» să poarte o banderolă cu tricolorul României”.

Reprezentanții Consiliului Național al Elevilor consideră că este jignitor faptul că, pe teritoriul României, cetățenii români sunt „persecutați” pentru că promovează însemnele naționale garantate de către Constituție și de idealurile revoluției din 1989.