Ministerul Sănătății ia în calcul includerea stomatologiei în programul național de prevenție

Publicat: 22 10. 2013, 17:57
Actualizat: 20 05. 2015, 01:17

Ministerul Sănătății ia în calcul includerea stomatologiei în programul național de prevenție, pentru a reduce incidența afecțiunilor în special la copii, și are ca obiectiv, de asemenea, acoperirea cât mai largă a urgențelor, în cabinete stomatologice amenajate în UPU.

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, s-a întâlnit, marți, cu reprezentanții Colegiului Medicilor Dentiști din România (CMDR), principalele subiecte abordate vizând importanța sănătății orale și impactul ei asupra sănătății publice, serviciile stomatologice incluse în pachetul de bază, precum și modificarea prevederilor legale ce reglementează exercitarea profesiei, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Ministerul Sănătății (MS).

Cu ocazia acestei întâlniri, Nicolăescu a reafirmat ca obiectiv acoperirea cât mai largă a urgențelor în domeniu prin existența unui cabinet de urgențe stomatologice în Unitățile și Compartimentele de Primiri Urgențe, serviciu asigurat prin pachetul de bază, informează sursa citată.

Potrivit ministerului, CMDR și-a exprimat susținerea în acest sens și disponibilitatea de a contribui la elaborarea normelor profesionale care descriu urgența stomatologică.

De asemenea, Ministerul Sănătății ia în calcul includerea stomatologiei în programul național de prevenție, pentru a reduce incidența afecțiunilor în special la copii, se mai arată în comunicat.

„Cea mai mare parte din propunerile de modificare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, înaintate anterior de CMDR, au fost apreciate și sunt în curs de preluare. Ministerul Sănătății și Colegiul Medicilor Dentiști din România vor continua dialogul și vor avea consultări pe toate subiectele și politicile privitoare la medicina dentară”, a mai precizat MS.

La 10 octombrie, reprezentanții CMDR considerau că pachetul de servicii medicale de bază este „un pachețel de promisiuni prost ticluite” care amăgește populația și care conține prevederi „discriminatorii și cinice”, ei cerând atunci regândirea documentului și introducerea profilaxiei.

Președintele Asociației Medicilor Stomatologi din București, Alexandru Brezoescu, declara, în 2 octombrie, că pacienții copii au rămas fără tratament stomatologic gratuit în 2013, după ce banii alocați medicinei dentare au fost reduși la zero.

În aprilie, medicii stomatologi avertizau că prin tăierea alocației bugetare, care era oricum cea mai mică din sistem – 57,8 milioane lei în 2012, împărțiți la 2.800 de dentiști care aveau contract cu casa de asigurări -, numărul persoanelor fără dinți, cu carii sau cu alte suferințe va crește.

Tot atunci, MS anunța că va încerca, la rectificarea bugetară, revizuirea fondurilor pentru programele din domeniul stomatologiei, însă, dacă nu vor fi găsiți banii necesari, demersul va fi amânat pentru 2014.