Ministrul Apărării: Vom înființa un batalion mixt româno-moldovean de menținere a păcii

Publicat: 20 08. 2015, 14:17
Actualizat: 21 08. 2015, 08:17

„Astăzi am hotărât cu domnul ministru să înființăm un batalion mixt româno-moldovean de menținere a păcii, cu sediul la Iași”, a spus ministrul Mircea Dușa, detaliile urmând să fie stabilite ulterior.

De asemenea, cei doi miniștri au decis reactivarea comisiei mixte de apărare. „Am convenit astăzi să reactivăm comisiile mixte ale celor două ministere, care să se întâlnească semestrial, o dată în Moldova, o dată în România. Cooperarea bilaterală dintre cele două ministere trebuie să fie una foarte bună pentru a realiza acest deziderat al sprijinirii drumului euro-atlantic al Moldovei” a spus Dușa.

Comisia bilaterală se va întruni în septembrie la Chișinău. „Vom discuta mai departe toate problemele care apar. Vom găsi soluții la toate problemele, sper eu, și armata Republicii Moldova trebuie să devină, ca formă și conținut, o armată care să corespundă cerințelor euro-atlantice”, a spus, la rândul său, ministrul Anatolie Șalaru.

Referitor la relațiile bilaterale, Dușa a mai spus că sunt și multe probleme care privesc aspecte tehnice ale colaborării dintre cele două ministere, dar că șefii Statelor Majore au primit ordin ca într-un termen foarte scurt să prezinte un punct de vedere tehnic, cu anumite aspecte ale cooperării militare bilaterale.

Șalaru, care a făcut prima vizită în calitate de ministru al Apărării la București, a explicat că Republica Moldova a trecut printr-o „perioadă de incertitudini politice”, dar că a fost formată o nouă alianță de guvernare, susținută de majoritate parlamentară, și un guvern care să reziste până la următoarele alegeri parlamentare, și-a exprimat speranța noul ministru al Apărării de la Chișinău.

„Astăzi am făcut un plan de activitate de colaborare pe o perioadă mai lungă decât făceam până acum, de cinci – șase luni, pentru că se schimbau miniștrii foarte des. Sper că în următorii patru ani să fiu eu partenerul de discuții și de negocieri de colaborare cu domnul Dușa”, a spus Șalaru, care a mulțumit pentru sprijinul acordat de România.

Șalaru a mai spus că Republica Moldova se află într-o zonă de incertitudini și că are nevoie „mai mult decât oricând” de sprijinul României pentru reformarea armatei și pentru întărirea capacităților de apărare.

„Republica Moldova are doi parteneri strategici importanți, România și SUA, și UE, bineînțeles, dar cu România suntem cei mai apropiați și întotdeauna când am avut nevoie statul român ne-a întins o mână de ajutor”, a spus Anatolie Șalaru.

Cei doi miniștri au discutat și despre biroul NATO care va fi deschis la Chișinău. „Acest birou, unde vor activa specialiști din mai multe state, inclusiv din România, va avea menirea de a pregăti integrarea și activitatea de restructurare a armatei Republicii Moldova pe standarde NATO”, a spus Mircea Dușa.

Cei doi miniștri au discutat și despre securitatea din regiune, ca urmare a crizei din Ucraina, a anexării Crimeei de către Rusia și despre securitatea din zona Mării Negre.

„Situația de securitate din zonă este una deosebită pentru că nu s-au făcut toți pașii pentru a implementa acordurile de la Minsk și pentru că e necesar ca probema crizei din Ucraina și din zona extinsă a Mării Negre să fie solicitată într-o formă a dreptului internațional”, a spus Dușa.

Ministrul Dușa a mai spus că rezolvarea crizei se poate face doar pe calea diplomatică se poate ajunge la o soluție eficientă.