Ministrul Educației vrea să interzică telefoanele mobile în timpul orelor

Publicat: 02 08. 2017, 20:29
Actualizat: 27 09. 2018, 18:36

„Îmi doresc foarte mult să nu mai avem serviciu pe școală, îmi doresc foarte mult să nu se mai folosească telefonul în timpul orei și să existe o zonă în care să se păstreze telefoanele mobile în timpul orei, îmi doresc din punctul acesta o eficientizare a întregului proces instructiv educativ, dar pentru asta avem nevoie și de parteneri, autoritățile locale și, de ce nu, mass-media”, a explicat Liviu Pop în fața Consiliului Național al Elevilor, reluând și ideea lansată săptămâna trecută, aceea că trebuie să se renunțe la elevul de serviciu pe școală: „Elevul de serviciu pe școală trebuie să dispară ca noțiune, pentru simplul motiv că scoatem din timpul actului de educație un elev, îl punem acolo la școală ca să facă ce? Intrare, ieșire. Cred că putem găsi la nivelul unităților școlare resurse suficiente în rândul cadrelor didactice auxiliare, care să stea la poartă să facă evidența elevilor, nu să stea doi elevi de serviciu, care să fie uneori expuși dacă nu avem pază în școală. (…) Eu cred că la începutul anului școlar putem să eliminăm noțiunea elevului de serviciu pe școală