Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, acuză foștii șefi de la Sănătate de situația tragică prin care trec acum bolnavii de cancer. VIDEO Gândul LIVE

Publicat: 05 02. 2013, 01:57
Actualizat: 01 06. 2015, 23:00

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a vorbit la emisiunea Gândul LIVE despre situația dramatică prin care trec o parte dintre bolnavii diagnosticați cu cancer.

Deși în urmă cu o săptămână premierul Victor Ponta a anunțat că problema citostaticelor e ca și rezolvată, după ce a dat companiei Unifarm 800.000 de euro pentru achiziționarea tratamentelor pentru bolnavii de cancer, problemele acestor pacienți nu s-au terminat. „Din punctul meu de vedere programul național de cancer s-a degradat de 4 ani încoace”, a menționat Eugen Nicolăescu.

Rugat să numească niște vinovați, Eugen Nicolăescu a precizat: „Au fost acolo 4 ani. Și-au bătut joc de oameni. Foștii miniștri, foștii șefi de la Casă”. Întrebat dacă persoanele nominalizate de actualul ministru al sănătății ar fi comis vreo infracțiune, Nicolăescu a punctat: „Sunt niște nesimțiri, indiferențe, lipsă de responsabilitate, care poate într-o zi cineva le va considera și infracțiuni. Nu e dreptul meu și nici obligația mea să caut vinovați”.

Întrebat dacă va face ceva pentru ca vinovații să plătească, ministrul Sănătății a replicat: „Dacă aș putea aș face. Eu nu sunt organ de anchetă. Eu fac constatări, pe care vi le spun dumneavoastră, le spun opiniei publice. Toată lumea știe despre ce este vorba. Dacă cineva are urechi să audă, sau are suflet, sau are interes să înceapă verifările”.

Eugen Nicolăescu a declarat la Gândul LIVE că Programul Național de oncologie s-a degradat treptat în ultimii patru ani. „De patru ani nu s-au mai adus medicamente, nu s-au dat banii necesari, a fost dezorganizare de program și în felul acesta a făcut fiecare ce a vrut. Noi constatăm acum că sunt câteva medicamente care au mari deficiențe în achiziționare, că spitalele nu au bani să și le aducă la timp, că sunt furnizori internaționali care nu mai sunt interesați să furnizeze medicamente ieftine și atunci noi am găsit o formulă: prin compania Unifarm, care este compania statului, să îi dăm niște bani ca ea să poată să vină să suplinească lipsa de interes a altora. Cu alte cuvinte, noi venim să refacem ceea ce nu fac alții, tocmai că ne gândim la oameni. Acesta este un aspect important. Al doilea aspect: colegul meu secretar de stat a preluat această activitate și a început să discute cu membrii comisiei de oncologie, cu spitalele, cu asociațiile de pacienți, cu care am făcut un protocol de colaborare, tocmai pentru a vedea care sunt acele lucruri care nu funcționează în program, a le găsi în final cele mai potrivite soluții și într-o perioadă de timp pe care noi o anticipăm de câteva luni de zile să nu se mai întâmple așa ceva în sistemul de oncologie din România”, a spus ministrul Sănătății.