Ministrul Transporturilor: Pierderile acumulate la CFR Călători de-a lungul anilor se ridică la 700 de milioane de lei

Publicat: 25 10. 2012, 17:12
Actualizat: 25 10. 2012, 17:12

Pierderile acumulate de CFR Călători de-a lungul anilor sunt de 700 de milioane de lei, a declarat, joi, ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, precizând că atunci când a preluat ministerul mai erau pierderi de 300 de milioane de lei, una dintre surse fiind „acest comportament” al angajaților”.

Întrebat cum comentează problemele de la CFR Călători, ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a declarat, joi, la Carei, că, pe lângă problemele de dotare pe care le are CFR Călători, există probleme care sunt anchetate de câteva luni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Azi (joi – n.r.) s-a finalizat o anchetă și, pe lângă problemele de dotări pe care le are CFR Călători, există aceste probleme care se anchetează de câteva luni și azi a avut finalitate, prin aceste audieri. Pierderile adunate de CFR Călători de-a lungul anilor sunt de 700 de milioane de lei, iar anul acesta când am preluat ministerul mai aveau pierderi 300 de milioane de lei. Una dintre sursele acestor pierderi este acest comportament al lucrătorilor de la CFR Călători”, a spus Silaghi.

Întrebat ce măsuri vor fi luate, ministrul a afirmat că acestea vor fi luate de procurori.

„Măsurile le va lua procuratura, nu noi. În rest, este nevoie de ordine și disciplină pentru ca societatea să funcționeze. Cu siguranță sunt nereguli și în alte părți. Va fi un exemplu puternic pentru ei ce se întâmplă azi”, a afirmat el.

Descinderi ale anchetatorilor au avut loc, joi dimineață, la sediul CFR Călători și la regionalele CFR Călători din țară, pentru a fi puse în executare mandate de aducere pentru angajați suspectați de fapte de corupție.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Brașov a spus că investigațiile în acest caz vizează un număr total de aproximativ 200 de persoane, iar în prezent 81 de persoane sunt învinuite, fiind audiate la Parchetul Tribunalului Brașov.

Este vorba despre angajați de la regionalele CFR Călători din București, Brașov, Cluj, Iași și Craiova suspectați de luare de mită, dare de mită, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și divulgarea de informații nedestinate publicității în vederea obținerii unui folos material, iar prejudiciul estimat în perioada vizată de anchetă, respectiv un an și jumătate, este de aproximativ 200 de milioane de lei.

„Conductorii de tren luau bani de la călătorii care circulau fără bilet. Le cereau bani pentru a nu le întocmi acte premergătoare contavenției la regimul
circulației pe calea ferată, așa cum prevede legea. Ulterior, pentru a-și putea desfășura în continuare acest gen de activitate dădeau o parte din banii
primiți mai departe către superiori, iar la rândul lor aceștia îi dădeau mai departe mai sus, până la nivelul revizorilor”, a spus Popescu.

Transferul banilor de la conductori către superiorii lor se făcea în toaletele trenurilor, iar mai departe, la București, banii erau predați prin intermediul chioșcurilor de ziare sau de băuturi răcoritoare de pe peronul Gării de Nord, unde lucrau și rude ale angajaților CFR Călători.

„Locațiile unde să făcea tranzitul de bani pot fi și acestea. Destinatarii finali ai banilor urmează să fie stabiliți clar în cursul investigațiilor. Posibil să fie și rudele celor implicați, nu pot infirma”, a mai spus reprezentantul Parchetului.

Până la ora transmiterii acestei știri, au fost reținute în total 18 persoane – opt de la CFR Călători Brașov, șapte de la CFR Călători București și câte unul de la regionalele din Craiova, Iași și Constanța.