Mihaela Stoica
16.07.2013
Știri

Miracolul învățământului finlandez, văzut din interior: „banii investiți în educație nu se pierd niciodată”

Alexandra Anton este o tânără de 28 de ani, fost profesor de limba engleză și antreprenor în Educație, care a ales să își continue studiile în Finlanda. Acolo, Alexandra a scăpat de eticheta de „absolventă de Spiru". Într-un interviu pentru gândul, Alexandra vorbește despre ce înseamnă să studiezi în Finlanda.

Alexandra Anton este o tânără de 28 de ani, fost profesor de limba engleză și antreprenor în educație, care a ales să își continue studiile în Finlanda. Acolo, Alexandra a scăpat de eticheta de „absolventă de Spiru”. Într-un interviu pentru gândul, Alexandra vorbește despre ce înseamnă să studiezi în Finlanda.

În România  Alexandra a urmat studii filologice cu specializare în limbile română și engleză, apoi studii de masterat în traducere și interpretariat. Ambele forme de învățământ superior au fost organizate de Universitatea „Spiru Haret”, unde recunoaște că a avut prilejul de a învăța „de la câțiva (e drept, prea puțini) profesori români excepționali”.

După șapte ani de predat limba engleză tuturor grupelor de vârstă, de la preșcolari români și străini, până la adulți corporatiști și profesori universitari, Alexandra a vrut să afle dincolo de granițele țării ce  diferențiază sistemele de educație, ce îi motivează pe elevi și profesori, dar și cum se produce învățarea.

„Mi-am încheiat studiile masterale în primăvara anului 2009, iar în toamna aceluiași an am plecat la Londra pentru a lua contact direct cu Institute of Education London, unde îmi doream să aplic în anul ce urma. Făcusem ceva căutări pe internet și am considerat că acolo se găsesc răspunsurile mele, în pofida costurilor de școlarizare extrem de ridicate pentru bugetul unui profesor, respectiv 22.000 de lire sterline/an. Am considerat întotdeauna că banii nu pot fi o piedică în calea devenirii unui om și mi-am propus să fac tot ce depinde de mine pentru a reuși. În plus, știam că există numeroase oportunități de finanțare a studiilor și oricum, la momentul acela mă preocupa mai mult să fiu admisă”, afirmă ea.

Curând însă, planurile ei s-au schimbat. În luna mai 2010, cu ocazia organizării Forumului Educației, l-a cunoscut personal pe expertul finlandez Jukka Kangaslahti, consilier prezidențial.

„Nici nu-mi imaginam că era cel ce avea să-mi ofere șansa de a intra pentru prima dată într-o școală finlandeză, devenindu-mi apoi profesor la Universitatea Turku. În august 2010 zburam spre Finlanda, mânată de curiozitatea de a vedea minunea unui sistem educațional privit cu admirație chiar și de Marea Britanie și Statele Unite. Normalitatea unui sistem creat după cele mai bune practici internaționale și interacțiunea firească cu profesorii și copiii finlandezi m-au determinat sa aleg Turku, nu Londra”, își motivează optiunea tânăra care din septembrie va începe un internship de trei luni la Ministerul Educației Naționale.

Programul masteral pe care îl urmează se numește „Învățare, Medii de Învățare și Sisteme Educaționale”. „L-am descoperit în etapa de informare, pe site-ul Universității Turku (www.utu.fi/en), citind cu atenție procesul de aplicare și curriculumul. În paralel, am ales încă un program masteral în domeniu, la Univeristatea Oulu, „Educație și Globalizare”, unde am fost de asemenea admisă. Mi-am pregătit documentele necesare, am cerut ajutorul altor studenți români din străinătate pentru a-mi da feedback”.

Prânzul unui student finlandez: 2,5 – 3 euro

Alexandra afirmă că a luptat permanent cu mentalitatea autohtonă, aceea că un absolvent al unei universități private din România este foarte slab pregătit și că nu are șanse să fie admisă în străinătate. „Nu-mi este deloc ușor să admit că acest aspect mi-a creat cele mai mari dificultăți, însă după admitere și apoi, în timpul studiilor, mi-am dat seama că propria evaluare, efortul depus, seriozitatea, onestitatea umană și etica profesională reprezintă criterii mult mai elocvente în raport cu titulatura și reputația instituțiilor absolvite”.

Tânăra a primit răspunsul pozitiv din partea Universității Turku în luna mai 2011, iar pasul următor recomandat a fost de a aplica pentru cazare în unul din campusuri. „În primele șase luni am locuit la 3,5 km de universitate, în campusul Pilvilinna din Turku, apoi m-am mutat în Student Village, la doar 5 minute distanță de Educarium, corpul în care se desfășurau majoritatea cursurilor mele”.

S-a întors în România în vara anului 2012 pentru a-și finaliza lucrarea de disertație, un studiu comparativ România-Finlanda, în termenii evaluării elevilor la nivelul școlii primare.

Asemenea unui student finlandez, a beneficiat de școlarizare gratuită, singura taxă obligatorie fiind cea de Membru al Uniunii Studenților, în valoare de aproximativ 90 de euro. „Costurile de trai în Finlanda sunt destul de ridicate, chiria lunară înscriindu-se între 250-350 euro (incluzând lumina, căldura, internetul, apa curentă și câteva piese de mobilier) iar un prânz la cantina studențească între 2,5-3 euro. De obicei, universitățile care nu percep taxe de studii nu oferă burse, ori bursele oferite nu depășesc valoarea de 300 euro, ceea ce nu este suficient atunci când costurile lunare sunt de minim 600 de euro”, precizează Alexandra.

Ca orice student, ea a beneficiat de acces nelimitat la resursele bibliotecilor din cadrul Universității Turku și la cea a orașului Turku, putând accesa publicații online puse la dispoziția studenților. „Nimic din resursele necesare unui student dornic să studieze domeniul ales sau aspecte particulare care-l interesează nu lipsesc: cărțile care nu se află în colecția universității pot fi împrumutate de la alte biblioteci din Finlanda, vizitarea școlilor, intervievarea directorilor, profesorilor sau părinților în scopul cercetării, toate acestea sunt posibile cu sprijinul universității, fără a exista costuri suplimentare”, detaliază fosta profesoară de limba engleză.

În spatele Alexandrei se vede Turku Cathedral, în centrul orașului Turku, pe malul râului Aura

Mentalitatea finlandezilor în educație

Despre asta, interlocutoarea noastră afirmă că s-au scris studii întregi și, cu siguranță, se vor mai scrie. Ea preferă să facă referire la factorii care ar putea ajuta și sistemul educațional românesc să se dezvolte.

„În primul rând, factorul care a și generat schimbarea a fost filosofia din spatele educației finlandeze: orice copil, dacă îi sunt oferite mijloacele necesare dezvoltării și învățării, poate obține rezultate foarte bune. Așadar, accesul la educație pentru toți copiii, un drept fundamental de altfel, nu este doar agreat prin legi lipsite de acoperire faptică, ci este implementat de mai bine de patru decenii fără încetare”, punctează ea.

Dacă prin „performant” ne referim la olimpici, atunci Finlanda nu e mai deloc performantă, însă dacă discutăm despre o rată de acces la educație de aproape 100%, fără populație analfabetă, cu rezultate bune și foarte bune înregistrate de toți copiii indiferent de statutul socio-economic al familiei, atunci Finlanda constituie un model pentru multe dintre țările lumii, este de părere Alexandra Anton.

În Finlanda, ea a înțeles sensul sintagmei „educație obligatorie și gratuită”. „În primul rând, orice am numi obligatoriu își pierde din credibilitate dacă nu este și ‚gratuit”. Ce vină poartă copiii ai căror părinți nu-și permit să plătească uniforme, echipamente sportive, manuale și rechizite școlare?”, se întreabă ea retoric.

În Finlanda nu există uniforme, iar echipamentele sportive nu sunt obligatorii, un simplu tricou și o pereche de pantaloni comozi sunt suficienți. Rechizitele sunt oferite de municipalitate, „căci pentru asta există taxe”.

Contrar așteptărilor, finlandezii nu și-au propus niciodată să fie primii

Un alt factor îl reprezintă absența spiritului competițional. Contrar așteptărilor, finlandezii nu și-au propus niciodată să fie primii sau printre primii în educație, așadar spiritul concurențial nu se face resimțit în societatea lor. „Am simțit pe propria-mi piele că lipsa unei competiții cu celălalt este benefică atât pentru propriul progres, cât și pentru relațiile interumane. Competiția cu mine însămi s-a dovedit mai benefică, ea fiind responsabilă de generarea autonomiei în învățare și responsabilitatea față de propria dezvoltare”.

În școlile finlandeze, copiii, părinții, și profesorii nu se află într-o goană nebună după competiții școlare, premii, titulaturi și merite. „Descoperirea propriului talent, a ceea ce de fapt ne face diferiți unii de alții, cunoașterea propriei persoane, a abilităților necesare reușitei, sprijinirea celuilalt, și asta în cazul tuturor copiilor, constituie rolul profesorului. Nu se acordă bonusuri în funcție de rezultatele la concursuri, fiindcă scopul școlii este de a-i ajuta pe toți copiii să reușească, nu doar pe unii. Asta explică și de ce societatea finlandeză este mult mai sigură și traiul mult mai predictibil, fiindcă nu dorește nimeni să se remarce, amenințând confortul și siguranța celorlalți”, analizează Alexandra.

Un alt factor punctat de antreprenorul în domeniul educației (în anul 2010, a înființat Spreading Education – ESL Centre, partener British Council în proiectul Global English) este cel economic, al gestionării resurselor financiare. E drept, Finlanda investește mai mult decât România în educație, dar adevărata deosebire stă în felul în care se investesc banii. „Salariul unui profesor finlandez nu îi permite acestuia mai mult decât un trai decent, dar societatea finlandeză investește infinit mai mult să formeze un profesor: îi oferă studii universitare gratuite și practică pedagogică de până la cinci ani (3 ani licență și 2 ani master). Iată cum această profesie începe să semene mai mult cu medicina, decât cu pedagogia. Educația primită de la un profesor foarte bine pregătit, care știe să colaboreze cu colegii săi în beneficiul copiilor, care știe să comunice cu părinții și să-i facă pe elevi să-și pună întrebări, toate acestea merită atenția și o bună parte din bugetul destinat educației. Când profesorii beneficiază de o pregătire temeinică, elevii lor vor avea de câștigat și nu peste mult timp, întreaga societate va beneficia de asta”, afirmă ea.

Alexandra Anton consideră că banii investiți în educație „nu se pierd niciodată, ba dimpotrivă: generează plus valoare, reduc economia gri/neagră și ajută la găsirea de noi soluții la problemele societății”.

Notele se afișează doar în contul propriu al fiecărui student

În Finlanda, Alexandra a aflat că notele nu sunt un bun public,se afișează doar în contul propriu al fiecărui student și nu se discută în prezența altora. Studenții pot solicita o întrevedere cu profesorul pentru a cere lămuriri și pentru a decide dacă vor să susțină din nou un examen. În plus, studenții se întâlnesc în sălile din bibliotecă pentru a învăța împreună sau pentru a realiza proiecte de grup. „În majoritatea cazurilor, evaluarea se realizează prin astfel de proiecte, care implică abilități de lucru în echipă, o echipă care nu cunoaște granițe geografice sau culturale, iar aceasta este o experiență pe care nu am avut-o în România”, adaugă ea.

Finlandezii care voiau să se căsătorească erau verificați, în trecut, la scris și citit

Dacă în 1970 sistemul de învățământ finlandez era elitist și deficitar, în prezent este lăudat de foarte mulți. Pe măsură ce a evoluat  au apărut și miturile. Alexandra Anton demontează o parte dintre acestea.

Un mit care „circulă pe mailurile din România” este că în urmă cu câteva decenii finlandezii nu aveau voie să aibă copii dacă nu știau să scrie și să citească. Alexandra a fost profund indignată de această „teorie” care încălca drepturile omului, încât la primul curs și-a întrebat profesoara născută și crescută în Finlanda cum s-a putut aplica o asemenea măsură. La fel de indignată a fost și ea – nu știa că așa ceva s-a întâmplat în țara ei, dar știa de ceva similar. „Pentru a crește numărul știutorilor de carte, celor care doreau să se căsătorească li se verificau abilitățile de citire și scriere. Doar celor cu astfel de abilități li se încheia actul de căsătorie, dar asta nu înseamnă decât că oamenii înțelegeau rostul învățării prin simplul fapt că pot măcar să-și citească propriul document de căsătorie. Acest ‘detaliu” a scăpat celor care au scris mailul la care fac referire”, afirmă tânăra.

Un profesor pilotează atâtea avioane câți elevi are în clasă

Un alt mit care circulă pe net este acela că elevii finlandezi nu sunt evaluați în niciun fel până la vârsta de 16 ani. Interlocutoarea noastră afirmă că nu doar că este profund greșit faptul că elevii finlandezi n-ar fi evaluați de profesorii lor pe tot parcursul studiilor obligatorii, dar acest lucru nu ar aduce beneficii nimănui.

Pentru a se face „înțeleasă mai bine”, Alexandra apelează la un exemplu mai „neobișnuit”, dar care crede că va elucida rostul evaluării: un pilot de avion care dorește să ajungă de la București la Londra în aproximativ 3 ore, nu zboară timp de 3 ore în direcția indicată de busolă, după care aterizează, așteaptându-se să nimerească deasupra aeroportului Heathrow! Cabina unui pilot este înțesată cu aparate de tot felul, necesare pilotului să poată determina condițiile de zbor, impactul curenților de aer și al intemperiilor asupra acestuia, verifică permanent poziția sa pe radar și ia măsuri care să-l ajute să-i ducă pe pasageri la destinație într-un timp cât mai apropiat de cel planificat. „Tot astfel, profesorul nu se poate aștepta ca toți elevii săi să învețe foarte bine dacă nu îi evaluează permanent, ‘nu le verifică poziția pe radar”, fiindcă un profesor pilotează atâtea avioane câți elevi are în clasă”, punctează tânăra de 28 de ani.

În continuare, ea afirmă că ceea ce, din nou, a scăpat celor care au dat curs unor astfel de „teorii” despre sistemul educațional finlandez este că evaluarea formativă (verificarea permanentă a radarului) este mai importantă decât cea sumativă (faptul că avionul aterizează la timp sau nu/elevii iau examenele sau nu, avionul are la aterizare doar o aripă sau le are pe amândouă/elevii nu au înțeles ceea ce au învățat sau învățarea a fost completă).

„Faptul că fiecare profesor are nevoie să-și cunoască elevii, să le înțeleagă ritmul și stilul de învățare și să-i motiveze în consecință, acestea sunt aspecte cărora un profesor finlandez le dedică ore întregi de pregătire a lecțiilor. În România profesorii petrec prea mult timp cu aspecte birocratice, multe dintre ele nefiind utile profesorilor să devină mai buni sau elevilor să învețe mai bine. În plus, colaborarea dintre profesorii de materii diferite și alți specialiști a întrecut de mult așteptările mele. În vreme ce noi discutăm despre transdiciplinaritate, în Finlanda manualele și colaborarea dintre profesori fac posibilă deja aplicarea acestei noțiuni. Astfel, copiii învață să facă multiple conexiuni între materii, învață să colaboreze și, mai ales, învață să învețe, fiindcă le va fi de folos toată viața”, mai spunea ea.

„Schimbarea” trebuie înlocuită cu „progres”

Așa cum am spus mai sus, Alexandra Antona va începe, în septembrie, un internship de 3 luni la Ministerul Educației Naționale, în urma selecției realizate de Liga Studenților Români în Străinătate (LSRS) în proiectul SMART Internships.

Ce credea ea că ar trebui să se schimbe în sistemul de educație de la noi pentru a deveni mai performant? În primul rând ne propune să renunțăm la cuvântul „schimbare” și să-l înlocuim cu „progres”, fiindcă doar în acest fel putem arăta că toți actorii implicați în educație își doresc de fapt același lucru. „Schimbarea îi sperie pe mulți dintre profesori, iar acest lucru este normal, fiindcă predarea implică repetare, iar repetarea generează rutine. Nu este realist, dar nici benefic, să ne dorim ca profesorii din școlile românești să se schimbe, dar ei pot face progrese, ca și elevii lor, ca și factorii de decizie, ca oricare dintre noi”, argumentează ea.

Este convinsă că tot despre ce a vorbit mai sus poate fi adaptat și implementat și în România. „Eu cred că mai devreme sau mai târziu vom înțelege asta și vom căuta soluții în loc să căutăm scuze sau vinovați. În plus, cred că mai există o cale care ne-ar ajuta să facem pași serioși înainte – luarea măsurilor doar în urma unor proiecte de cercetare și, desigur, pilotarea lor în câteva școli înaintea implementării la nivel național. Este evident că aceasta nu este o măsură pe termen scurt și nu îi va mulțumi pe cei care depind de un mandat, dar în educație scurtăturile sunt puține și deseori înșelătoare”, opinează ea.

Până să înceapă intershipul la Ministerul Educației, Alexandra lucrează de zor la lucrarea de disertație, pe care și-a propus să o finalizeze până la sfârșitul viitorului an academic și desfășoară două proiecte în colaborare: unul cultural, de promovare urbană (Iubesc Ploieștii) și celălalt de informare în domeniul educației (Spreading Education), ambele sunt accesibile pe Facebook.
 

Inchide