Miron Mitrea, condamnat la doi ani de închisoare cu executare. Fostul ministru s-a predat și a fost încarcerat

Publicat: 13 02. 2015, 20:34

Pe fond Mitrea a fost condamnat la doi ani la închisoare cu executare. Astfel că astăzi completul de cinci judecători a menținut sentința de fond. 

Completul de cinci judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, format din președintele Mihai Ionuț Matei, Rodica Cosma, Mariana Ghena, Anca Mădălina Alexandrescu și Ștefan Pistol, a decis să confiște de la fostul deputat PSD Miron Mitrea suma de 327.928 de lei.

UPDATE 3: Miron Mitrea, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, în dosarul privind lucrările de renovare făcute la casa mamei fostului deputat PSD, a ajuns la Penitenciarul Poarta Albă, vineri, în jurul orei 18.00, urmând să fie plasat în carantină.

Conform procedurilor, Miron Mitrea va fi plasat în carantină pentru 21 de zile, perioadă în care va fi cazat într-o secție specială. În aceste trei săptămâni, îi vor fi făcute analize medicale și alte proceduri, conform legislației, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La expirarea celor 21 de zile, o comisie din cadrul penitenciarului va stabili regimul de executare a pedepsei. În mod normal, în cazul unei pedepse cu închisoarea mai mică de doi ani, regimul de detenție va fi unul semi-deschis.

UPDATE 2: Miron Mitrea s-a predat la Poliția din Constanța. Potrivit unor surse din Poliție, Miron Mitrea s-a prezentat, vineri după-amiază, la scurt timp de la decizia instanței de condamnare a sa la doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, la sediul Poliției Județene Constanța, de unde, după primirea mandatului de executare a pedepsei, acesta a fost dus la Penitenciarul Poarta Albă.

Miron Mitrea va sta la Penitenciarul Poarta Albă în perioada de carantină, după care vor fi decise locul și regimul de executare a pedepsei.

Mitrea s-a predat la IPJ Constanța, după ce, în data de 9 februarie, acesta și-a schimbat domiciliul în județul Constanța.

Surse din Poliție au declarat pentru Mediafax că mutarea lui Mitrea în județul Constanța nu ar fi fost operată și în baza de date informatizată, motiv pentru care s-a creat o confuzie, iar instanța a trimis mandatul de executare a pedepsei, în mod greșit, la Poliția Capitalei.

Din această cauză, o echipă de polițiști bucureșteni s-a prezentat, vineri după-amiază, la adresa din București a lui Miron Mitrea pentru a-l ridica pe acesta.

UPDATE: Polițiștii au mers acasă la Miron Mitrea, pentru a-l duce la arest. Fostul senator PSD nu era însă acasă, iar polițiștii au sunat la ușă fără succes. Polițiștii au sărit și gardul, pentru a verifica dacă e cineva acasă.

Ce conține dosarul lui Mitrea

În acest dosar, Miron Mitea, ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței în perioada 2000 – 2004, în prezent deputat PSD, este acuzat că a luat mită 520.000 de lei, sub forma unor lucrări executate la casa mamei sale, pentru a o menține pe Irina Jianu în funcțiile de inspector șef adjunct și, ulterior, inspector șef al ISC.

Judecarea dosarului a început în 25 octombrie 2013, la instanța supremă. Procurorii arătau, în rechizitoriul trimis instanței, că lucrările de construcții, amenajare și dotare au fost executate de societățile Conimpuls SA Bacău, Vertcon SA Bacău, Durimpuls SRL Bacău și Regal Glass SRL Bacău la un imobil din Voluntari, județul Ilfov, proprietatea mamei lui Mitrea.

„Foloasele necuvenite au fost pretinse și primite în schimbul numirii și menținerii Irinei Paula Jianu în funcția de inspector șef adjunct și inspector șef al ISC. La momentul numirii în funcția publică Irina Paula Jianu avea calitatea de vicepreședinte, respectiv acționar la societățile comerciale menționate”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

Cei trei inculpați au fost trimiși inițial în judecată în 5 martie 2009, însă ICCJ a dispus ca dosarul să ajungă din nou la Direcția Națională Anticorupție, din cauza unor vicii de procedură. În 26 aprilie 2012, procurorii DNA l-au anunțat pe Miron Mitrea că încep din nou urmărirea penală împotriva lui, iar dosarul a fost înregistrat la ICCJ în 25 octombrie 2013.

Camera Deputaților a respins, în 13 august 2008, solicitarea DNA de avizare a începerii urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea.

Social-democratul Miron Mitrea și-a anunțat, la începutul lunii septembrie 2008, în plenul Camerei Deputaților, demisia din acest for, motivând că recurge la acest gest pentru a nu i se mai spune că se ascunde în spatele imunității.

Ulterior, Mitrea a obținut un mandat de senator (2008 – 2012) și un nou mandat de deputat (2012 – 2016).