Mnistrul Culturii face anunțul: Contractul de închiriere a Castelului Peleș a fost prelungit cu o lună

Publicat: 02 07. 2019, 16:28

„Contractul de închiriere a Castelului Peleș a fost prelungit pentru încă o lună cu Casa Regală. Vom vedea ce vom face în luna iulie, ce discuții vom avea și sperăm să găsim acolo o soluție cât mai rapidă”, a afirmat Ministrul Culturii, Daniel Breaz.

Ministrul a mai declarat că se ia în calcul și cumpărarea Castelului, „doar că nu depinde de noi, dar vom mai avea întâlniti cu reprezentanții Casei Regale, și vom ajunge la o concluzie”.

Ministrul Culturii, Valer-Daniel Breaz, afirma în luna iunie că statul român vrea să cumpere Castelul Peleș din Sinaia, dar propunerea financiară trebuie să vină de la Casa Regală, din partea căreia trebuie să existe și o disponibilitate de a-l vinde, potrivit Mediafax.

„Pot să vă spun că, în momentul de față, noi suntem chiriașii castelului respectiv, pentru că este acolo Muzeul Peleș, un muzeu extraordinar. Vom negocia din nou cu Casa Regală, pentru că expiră la data de 30 iunie contractul de închiriere, vom prelungi acel contract, poate vom avea și o ofertă, o propunere din partea Casei Regale, de vânzare, nu știu mai multe detalii. Singurul lucru pe care îl vom face, vom rediscuta în primul rând oferta de închiriere, de prelungire a acestui contract, pentru că e normal ca acel muzeu să funcționeze acolo, iar operele de artă expuse să poată fi vizitate de toți cei care doresc”, a explicat Breazla jumătatea lunii iunie.

În cazul scoaterii la vânzare a castelului Peleș, statul român are drept de preemțiune.

Memorandumul privind retrocedarea Castelelor Peleș și Pelișor, a părții vechi din Foișor, precum și a vilelor Stăvilari și Ceramica și a terenurilor aferente, către Regele Mihai, a fost aprobat pe 20 februarie 2007 de Guvernul României. În momentrul retrocedării, familia regală s-a angajat să păstreze destinația de muzeu a Castelului Peleș. În același timp, Casa Regală și-a anunțat intenția ca o parte din Castelul Pelișor să rămână muzeu, cealaltă urmând să fie reședința familiei. Negocierile între reprezentanții Regelui Mihai, căruia domeniul Peleș i-a fost retrocedat în 2007, și statul român, care deține încontinuare colecțiile de la Peleș și Pelișor, pentru care plătește o chirie în valoare de 52.000 de lei pe lună, s-au derulat în luna februarie 2010.

Castelul Peleș este realizat în stilul neo-renascentist german. Comandată de Regele Carol I la Sinaia, construcția a fost începută în 1873. Castelul a fost reședința de vară a Regilor României iar în prezent se numără printre edificiile istorice cele mai vizitate din România.