MODIFICAREA ABSOLUT NECESARĂ pe care Ecaterina Andronescu o dorește în LEGEA EDUCAȚIEI

Publicat: 26 07. 2012, 13:05
Actualizat: 25 06. 2013, 14:13

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, spune că Legea educației trebuie schimbată în sensul rămânerii clasei a IX-a la liceu întrucât școlile gimnaziale sunt majoritatea la țară, iar rezultatele la evaluarea națională indică faptul că în mediul rural școala „s-a degradat nepermis de mult”.

„Dacă vom face modificări în lege (a educației – n.r.), fiindcă eu cred că este nevoie să facem, una dintre modificări pe care o văd ca fiind absolut necesară se leagă de clasa a IX-a. Noi nu am scos clasa a IX-a de la licee, dar, așa cum știți, legea o prevede, iar în anii următori ne vom afla într-o astfel de situație. Eu cred că, într-un fel, preluând clasa a IX-a de acolo și trimițând-o la școlile generale care sunt majoritatea în mediul rural, iar elevii de acolo au rezultate mai slabe, ar însemna să aruncăm pe tobogan și învățământul liceal”, a declarat, joi, la Bistrița, la o întâlnire cu directorii de școli din județ, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Andronescu le-a spus directorilor de școli că nu ar avea „curajul” să facă acest lucru.

„Eu vă mărturisesc că nu aș avea curajul să fac acest lucru. Dacă și dumneavoastră veți considera, și vom face dezbatere publică pe această temă, că liceul trebuie să rămână așa cum este el de patru ani fiindcă avem acoperirea cu cadre didactice calificate, avem ce este necesar acolo, atunci va trebui să facem modificarea în lege și să rămânem cu liceul de patru ani și trimitem clasa a IX-a în învățămâtul liceal”, a spus ministrul.

Andronescu a declarat că, în opinia sa, trimiterea clasei a IX-a la gimnaziu ar pune în dificultate învățământul românesc.

„Cred că ne-am pune într-o mare dificultate dacă am lăsa legea nemodificată cu clasa IX-a pentru că anul acesta școlile gimnaziale au avut mari dificultăți să asimileze clasa pregătitoare, ori dacă infrastructura școlară cu dificultate a asimiliat clasa pregătitoare, iar în multe spații s-au făcut improvizații, atunci și mai mare ar fi dificultatea pe care am așeza-o pe umerii școlilor gimnaziale trimițând și clasa a IX-a în aceste școli. Și aceasta va fi una din importantele modificări pe care trebuie să le aducem legii”, a spus Andronescu.

Ea a prezentat, tot joi, în fața directorilor de școli din Bistrița-Năsăud, o situație comparativă a rezultatelor obținute de elevi la evaluarea națională în 2011 și în 2012.

„Ne atrage atenția faptul că aproape cu 50.000 de copii are mai puțin promoția de clasa a VIII-a din acest an față de anul precedent cu consecințele de rigoare”, a declarat ministrul.

Andronescu a prezentat apoi o comparație a situației mediilor obținute de elevi în 2011 și în 2012.

„Ponderea cea mai mare o dețin notele mici ceea ce reprezintă un fenomen îngrijorător pentru procesul de intrare în clasa a IX-a. Aceștia sunt copiii cu care intrăm în clasa a IX-a. Dacă nu vom face ceva pentru ei pentru remedierea pregătirii, atunci îi vom avea la absolvirea liceului la fel cum îi avem la intrare. De asemenea, ne mai atrage atenția ponderea foarte mare a celor care au luat note mai mici de cinci. În procente reprezintă 34, iar numeric vorbind, 56.000. Dintre aceștia care nu au luat nici măcar cinci la evaluare, 37.000 provin din mediul rural. Deci atenție! S-a degradat nepermis de mult școala generală din mediul rural și adresez rugămintea ISJ și tuturor directorilor de școli să ne îndreptăm atenția spre acest lucru ca să vedem de ce s-a întâmplat așa. Poate comasarea excesivă a școlilor. S-au închis, anul trecut, la nivel național, 2.000 de școli, s-a îndepărtat școala de domiciliu și, din păcate, a scăzut foarte mult randamentul elevilor. Variația față de 18 la sută cât a fost anul trecut sub cinci la 34 la sută cât a fost anul acesta este foarte greu de explicat. Vă rog să găsiți explicații și să încercăm să luăm măsuri remediale”, a spus Ecaterina Andronescu.

Ministrul a spus că în mediul rural se constată o pondere foarte mică a notelor mari și o pondere mare a notelor mici.

„Dacă comparăm rural de anul trecut cu cel de anul acesta, o să constăm că în rural lucrurile s-au degradat mai mult anul acesta și a crescut foarte mult ponderea celor cu medii sub cinci la evaluarea națională. E important să ne concentrăm pe ce este deficitar la nivelul fiecărei unități de învățământ”, a declarat Andronescu.