Mona Muscă acuză PNL și PSD că au tratat politicianist creșterea pensiilor

Publicat: 15 02. 2012, 10:26
Actualizat: 06 05. 2012, 20:14
Fostul deputat Mona Muscă a declarat, joi, la o dezbatere, că PSD a impus creșterea pensiilor, "disperat de scăderea în sondaje", în schimbul susținerii Guvernului, iar PNL a acceptat acest lucru pentru a rămâne la guvernare.

Fostul deputat Mona Muscă a declarat, joi, la o dezbatere, că PSD a impus creșterea pensiilor, "disperat de scăderea în sondaje", în schimbul susținerii Guvernului, iar PNL a acceptat acest lucru pentru a rămâne la guvernare.

Mona Muscă a susținut că mărirea pensiilor nu are nimic de-a face cu interesul public, ci este un rezultat al nevoii de creștere în sondaje a PSD și de rămânere la guvernare a PNL. Muscă a precizat că PSD a propus în 2001 scăderea punctului de pensie, în 2004 a respins un proiect de lege al Alianței D.A. care prevedea majorarea pensiilor, iar în 2007, "disperat de scăderea în sondaje și de apropierea alegerilor", a impus Guvernului PNL creșterea pensiilor.

Potrivit lui Muscă, singurul ministru din guvernarea PNL-PD care a lucrat pentru recalcularea și creșterea pensiilor a fost democratul Gheorghe Barbu care, în opinia fostului deputat, ar fi reușit să-și ducă la capăt cele propuse dacă PD nu ar fi fost scos de la guvernare de către PNL.

Mona Muscă a declarat, de asemenea, că rămâne o necunoscută modalitatea în care, potrivit legii inițiate de PSD și acceptate de PNL, se va face creșterea pensiilor. "Sumele indicate de Guvern sunt greu de susținut", a spus Muscă.

Ea a menționat, însă, că, dincolo de aspectele politice, creșterea pensiilor trebuia făcută, legea aducând "un pic de dreptate și liniște" pensionarilor.