Nava Ever Given va fi eliberată la trei luni după ce a blocat Canalul Suez. Ce despăgubiri solicită Egiptul

Publicat: 23 06. 2021, 15:58
Nava Ever Given / Sursă Foto: Profimedia - Ilustrativ

Proprietarii Ever Given au ajuns la un acord de principiu cu Autoritatea Canalului Suez (ACS) pentru eliberarea vasului de transport marfă, au transmis asigurătorii navei.

Masivă navă a provocat o criză în transportul maritim de marfă la sfârșitul lunii martie, când s-a blocat în Canalul Suez, blocând această rută crucială timp de șase zile, relatează Business Insider.

Chiar după ce a fost deblocată, nu a primit permisiunea de a părăsi Canalul Suez. În primă instanță, a fost reținută pentru inspecție, iar apoi pe 13 aprilie Egiptul a confiscat vasul, cerând compensații.

Nava a fost ținută în Marele Lac Amar

Nava a fost ținută în Marele Lac Amar, o porțiune de apă din canal unde a așteptat cu majoritatea echipajului la bord în timp ce părțile negociau.

Asigurătorii navei, UK Club, a emis, miercuri, un comunicat care spune că proprietarii vasului – compania japoneză Shoei Kisen Kaisha Ltd – și ACS lucrează la “finalizarea unui acord semnat cât de curând posibil”, ceea ce va duce la eliberarea vasului.

Egiptul a solicitat compensații începând de la suma de aproape 1 miliard de dolari, însă au redus în timp sumele cerute.

Cea mai recentă solicitare este de 550 de milioane de dolari, cu condiția ca 200 de milioane de dolari din această sumă să fie plătită în avans, a relatat ziarul egiptean Ahram Online.

Totuși, nu este clar ce conține în detaliu prezentul acord de principiu.

Autoritatea Canalului Suez a stabilit vinovatul pentru blocarea căii navigabile vreme de șase zile în luna martie: căpitanul navei Ever Given, care a rămas blocată de-a curmezișul canalului.

Astfel, potrivit oficialilor egipteni, căpitanul ar purta întreaga responsabilitate pentru incident.

Datele din cutia neagră arată că acesta a pierdut controlul navei din cauză că a dat prea multe comenzi într-un timp mult prea scurt.

Investigațiile inițiale asupra accidentului vorbeau de o rafală bruscă de vânt, care ar fi dus la eșuarea vasului.