NEMULȚUMIRI. Ambulanțierii despre acordarea stimulentului de risc: „Situaţiile cerute de minister şi transmise de conducerea serviciilor de ambulanţă sunt discriminatorii”

Publicat: 27 04. 2020, 13:42
Sursă: MEDIAFAX FOTO

Ambulanţierii acuză că acordarea stimulentului de risc este dezamăgitor, pentru că Ministerul Sănătăţii a primit date din teren fără ca angajaţii de intervenţie să fie consultaţi. 

Conducerea Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” din România a cerut ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi secretarului de stat dr. Raed Arafat intervenţia de urgenţă pentru ca personalul operativ de intervenţie din serviciile publice de ambulanţă care desfăşoară activitatea în teren să beneficieze de stimulentul de risc pe perioada stării de urgenţă, potrivit Mediafax.

„Solicitarea conducerii FNSAR vine în urma nemulţumirilor şi discriminării personalului operativ de intervenţie, care în toată această perioadă a fost supus unui risc continuu şi agresiv, prin felul activităţii de intervenţie în teren, în medii diferite, unităţi sanitare destinate celor infectaţi cu virusul COVID -19, în familii, comunităţi, spaţii destinate celor aflaţi în carantină, în izolare impusă, recoltare de probe, situaţii ascunse şi necunoscute, etc. OUG nr. 43/2020 responsabilizează conducerea serviciilor de ambulanţă de nominalizarea personalului care beneficiază de stimulentul de risc, iar machetele transmise de anumite direcţii din cadrul Ministerului Sănătăţii către conducerea serviciilor de ambulanţă au avut interpretări diferite privind interpretarea Ordonanţei în vederea alocării stimulentului de risc de 2.500 lei brut lunar şi perioada acordării”, arată Federaţia într-un comunicat.

Potrivit acestuia, faptul că la elaborarea situaţiilor tip machetă cerute de minister nu a existat consultare cu cei din teren, cât şi cu partenerul social pentru a da detalii privind intervenţia echipajelor în această perioadă de pandemie şi riscul la care a fost şi este supus personalul de intervenţie din teren, a făcut ca situaţiile cerute de minister şi transmise de conducerea serviciilor de ambulanţă să fie discriminatorii în acordarea stimulentului de risc, situaţii care nu reprezintă realitatea din teren a riscului, fiind imposibil de identificat cerinţele din machetă.

„Personalul operativ de intervenţie din Serviciile Publice de Ambulanţă a apreciat intenţiile Guvernului României de a acorda stimulentul de risc pentru personalul din linia întâi în lupta cu virusul COVID-19, stimulent stabilit prin OUG nr. 43/2020, luptă în care personalul operativ de intervenţie din serviciile de ambulanţă a fost şi este implicat 100%, dar modul de interpretare şi acordare a stimulentului de risc este dezamăgitor. Mesajul personalului operativ de intervenţie din Serviciile Publice de Ambulanţă către cetăţenii României este că, în ciuda acestor stări de dezamăgire şi nemulţumire privind acordarea stimulentului de risc mult trâmbiţat, dedicarea profesională, empatia şi toată dăruirea va fi 100% pentru cei aflaţi în nevoi, şi să se treacă cu bine, cât mai repede de această situaţie şi fără pierderi de vieţi”, transmite sursa citată.

Potrivit Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” din România, 119 ambulanţieri sunt infectaţi cu noul Covid-19. Dintre aceştia, 9 sunt medici, 57 asistenţi, 43 ambulanţieri şi 10 „alt personal”.