Niciun cumpărător la licitația organizată de Direcția de Finanțe Bacău pentru vânzarea unei aeronave

Publicat: 22 11. 2013, 19:12
Actualizat: 29 09. 2018, 03:46

Nicio persoană nu s-a prezentat, vineri, la licitația organizată de Finanțele Publice Bacău pentru vânzarea unei aeronave de pasageri, autoritățile cerând aproape 13 milioane de lei pentru avionul cu 70 de locuri preluat de la o companie din India, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Bacău nu a reușit să vândă, la prima licitație, aeronava de pasageri cedată statului român de o companie aviatică din India, în condițiile în care nu a existat niciun ofertant care să dea cei 12.909.516 lei ceruți de fiscul băcăuan.

În aceste condiții, AJFP Bacău va organiza o nouă licitație publică de vânzare a avionului, însă suma solicitată va fi cu 3,2 milioane lei mai mică față de prețul inițial.

„Din păcate, la această primă licitație nu am avut niciun ofertant, astfel că aeronava va fi din nou scoasă la vânzare, la un preț diminuat cu 25 la sută față de cel la care a fost evaluat inițial avionul”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al AJFP Vaslui, Adrian Anghel.

Aeronava de pasageri scoasă la licitație are o capacitate de 70 de locuri și a fost preluată de AJFP Bacău în luna august 2013 de la Compania MDLR Airlines din India. De fapt, compania indiană a abandonat aeronava la societatea Aerostar Bacău, acolo unde o adusese pentru reparații, din cauza costurilor mari cu reparațiile sau preluarea aeronavei în India.

Dacă se va reuși vânzarea aeronavei, o parte din bani vor ajunge în conturile firmei care s-a ocupat de aducerea avionului la Aerostar Bacău, pentru reparații.

Acesta este cel de-al doilea avion scos la licitație de Finanțele Publice Bacău, după ce anul trecut a fost vândută o altă aeronavă de pasageri către o firmă din Prahova, cu suma de 360.000 de lei.