Nicolăescu: Proiectul privind malpraxisul, finalizat; pacientul va avea garanția că va fi despăgubit

Publicat: 31 07. 2013, 19:32
Actualizat: 27 05. 2015, 05:18

Ministrul Sănătății Eugen Nicolăescu a anunțat, miercuri, că proiectul privind malpraxisul este finalizat și că, prin adoptarea acestuia, pacientul va beneficia de proceduri simplificate și de garanția că, atunci când se va dovedi actul de malpraxis, va fi despăgubit.

Nicolăescu a menționat că este pentru a treia oară când proiectul de modificare a Legii sănătății (Legea nr. 95/ 2006), la Titlul XV, referitor la malpraxis, este pus în dezbatere publică, după ce i-au mai fost aduse unele modificări.

Ministrul a spus că noutățile aduse de proiectul de act normativ vizează în egală măsură pacientul, dar și medicul.

Potrivit ministrului, pacientul va beneficia de proceduri simplificate, costuri reduse și garanția că atunci când se va dovedi actul de malpraxis va fi despăgubit de către asiguratori. „Pacientul va primi din partea spitalului toate documentele medicale privind cazul reclamat și nu va mai fi nevoit să aștepte ani de zile decizia instanțelor de judecată. În proiectul de lege este prevăzut ca, în termen de 6 luni, procesul de evaluare a cazului să fie finalizat”, a explicat Nicolăescu.

Totodată, medicul va fi asigurat pentru incidente petrecute cu până la trei ani înaintea încheierii contractului de asigurare.

Noul proiect va fi postat miercuri pe site-ul Ministerului Sănătății și este prevăzut a intra în vigoare începând cu anul viitor, a mai spus ministrul.