Noile reglementări din legea care vizează serviciile „ridesharing” au intrat în vigoare. Ce se va întâmpla cu șoferii

Publicat: 01 02. 2020, 10:04

Reprezentanții companiilor spun că numărul șoferilor care fac ridesharing va fi redus, însă dau asigurări clienților că tarifele nu vor crește.

„Ne așteptăm să vedem o scădere într-adevăr. Până la data de 1 februrie nu toți transportatorii au reușit să-și obțină toate documentele. În acest moment avem undeva la 60% de șoferi autorizați pe aplicație”, a declarat pentru MEDIAFAX Anca Gherle, purtător de cuvânt al unei companii de ridesharing.

Ea a mai precizat că Autoritatea Română Rutieră vine în ajutorul celor care nu au documentația completă.

„Am înțeles de la Autoritatea Română Rutieră că s-a creat o celulă de criză pentru această perioadă unde se procesează mult mai rapid cererile lor”, a mai spus Gherle.

Șoferii trebuie să aibă avizul tehnic de la Ministerul Comunicațiilor, atestat de șofer de la Autoritatea Rutieră, iar pe lângă acestea, mai au nevoie de cel puțin 2 ani de experiență la volan și trebuie să aibă peste 21 de ani.

Legea privind transportul alternativ a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis în noiembrie 2019, la o săptămână după ce ordonanța 49 care reglementează acest serviciu fusese adoptată de Camera Deputaților. O reglementare introdusă de parlamentari amâna intrarea în vigoare a acestor prevederi până la 1 februarie, pentru a permite companiilor de transport alternativ să obțină toate documentele și avizele necesare pentru a funcționa legal.

Pentru serviciile digitale de ridesharing mașinile acceptate pot avea o vechime de până la 15 ani. De asemenea, este acceptată și achitarea cursei conform calculelor platformei, prin GPS, fără a fi verificată metrologic – ceea ce nu este valabil pentru taxiuri.