Nou exercițiu IGSU: Sirenele de alarmare a populației vor suna în toată țara, de la ora 10.00

Publicat: 06 06. 2018, 09:12
Actualizat: 26 03. 2019, 00:51

Sirenele din țară vor emite semnalul „Alarmă la dezastre”, care presupune iminența producerii unor calamități cu impact major asupra comunităților.

IGSU precizează că, în țara noastră, există trei tipuri de alarme: alarmă la dezastre (5 sunete), prealarmă aeriană (3 sunete) și alarmă aeriană (15 sunete).

Începând cu luna august a anului trecut, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) desfășoară în prima zi de miercuri din fiecare lună exerciții de alarmare care sunt destinate testării mijloacelor tehnice existente la nivel național și îmbunătățirii timpului de reacție al autorităților în situații speciale de urgență.

„Prin modul de acționare a mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care vă asigurăm că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice”, potrivit IGSU.