Numărul persoanelor vaccinate anti-Covid-19 în ultimele 24 de ore, în scădere. Puțin peste 67.000 de persoane imunizate

Publicat: 27 05. 2021, 18:30
Actualizat: 27 05. 2021, 18:36
Vaccinarea în România / Sursă Foto: Shutterstock - Ilustrativ

Numărul persoanelor imunizate împotriva Covid-19 în ultimele 24 de ore este în scădere, doar 67.378 de persoane fiind inoculate cu o doză de vaccin.

Dintre cei vaccinați, 24.113 au primit prima doză, în timp ce restul de 43.265 au efectuat doza de rapel.

Potrivit datelor CNCAV, în ultimele 24 de ore au fost depistate 40 de reacții adverse, dintre care 19 la Pfizer, 10 la Moderna, 1 la AstraZeneca și 10 la Johnson&Johnson. De la debutul campaniei de vaccinare, numărul total al reacțiilor adverse a fost de 15.942 (2,10/1000 doze administrate). Alte 144 de reacții adverse sunt în curs de investigare.

 4.232.837 de persoane au fost inoculate cu unul dintre cele patru vaccinuri de la începutul campaniei pe teritoriul României.

Situația vaccinării