O bunică și nepotul ei, arestați la Roma pentru trafic de droguri

Publicat: 15 02. 2012, 10:08
Actualizat: 16 02. 2012, 05:14
Poliția antidrog italiană a arestat o femeie în vârstă de 73 de ani și pe nepotul ei, pentru trafic de droguri, după ce în locuința lor din Roma au fost descoperite patru kilograme de heroină, în valoare de aproximativ un milion de euro, transmite AFP, citând agenția Ansa.

Instalată la o fereastră a apartamentului său din cartierul roman Transtevere, bătrâna își supraveghea nepotul în fiecare noapte, până în zori, acesta revenind, din când în când, pentru se aproviziona cu noi doze pe care le dădea clienților.

Agenții Gărzii Financiare au găsit în casa bătrânei șapte pachete care conțineau patru kilograme de heroină pură, estimată de experți la un milion de euro.

Drogul a fost găsit într-un dulap din camera bunicii, unde, de altfel erau și două pistoale.

Nepotul a fost încarcerat la închisoarea Regina Coeli din Roma, iar bunica, din cauza vârstei sale, a fost arestată la domiciliu. (Mediafax)