O dronă, ridicată pentru a verifica stadiul lucrărilor la drumul expres Pitești-Craiova, a surprins un furt de pe șantier (VIDEO)

Publicat: 12 10. 2020, 22:47
Actualizat: 12 10. 2020, 23:18
O dronă a surprins un furt de pe șantierul drumului expres Pitești-Craiova (FOTO: Captură video - MDN)

O dronă, lansată cel mai probabil de către un localnic care a vrut să vadă stadiul lucrărilor pe şantierul drumului expres Pitești-Craiova, a surprins mai multe persoane (bărbaţi, femei şi copii) care sustrag o folie geotextilă, folosită în construcţia drumului, şi o încarcă într-o căruţă.

La un moment dat, o fetiță din grup observă obiectul zburător și dă alarma. O femeie își acoperă fața, în timp ce toate persoanele aflate la fața locului se urcă în căruță și fug către un sat din apropiere.

Imaginile, surprinze în apropierea localităţii Bârza (județul Olt), au devenit rapid virale, iar poliţiştii s-au autosesizat în urma apariției lor în mediul virtual şi îi caută pe autorii furtului.

“În urma unor imagini apărute în mediul online, poliţiştii Postului de Poliţie Bârza s-au sesizat din oficiu şi efectuează cercetări pentru identificarea celor care au săvârşit fapta, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt“, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectortului de Poliție Județean (IPJ) Olt, citată de Antena 3.

Potrivit poliţistilor, până la acest moment “nu există nicio plângere privind sustragerea unor bunuri din zonă în care se efectuează lucrări de construcţie a drumului expres Piteşti-Craiova, în apropierea localităţii Barza”.

Românii, inventivi în pandemie. Un bărbat a primit mici cu drona de la vecini de 1 Mai

De 1 Mai, în plină stare de urgență, creativitatea românilor n-a stat în loc. Un bărbat a simțit mirosul de grătar pregătit de vecinii săi și a trimis o dronă care i-a adus și lui celebrul mititel. Momentul a fost postat pe pagina sa de Facebook și a fost distribuit de sute de oameni.

Poveste de dragoste începută în carantină. A văzut-o dansând pe acoperișul clădirii vecine și i-a trimis o dronă cu numărul lui de telefon. Ce a urmat

Dragoste în carantină, cu drone şi baloane uriaşe: povestea unor newyorkezi a devenit virală. Jeremy Cohen a remarcat o tânără dansând pe acoperişul clădirii vecine locuinţei sale din Brooklyn, New York.

I-a făcut cu mâna şi ea i-a răspuns. Tânărul a decis să-i trimită o dronă cu numărul său de telefon şi aşa a început povestea lor de drgoste, potrivit goodnewsnetwork.org.

FOTO & VIDEO: MND