O femeie a fost lovită de un tir condus de un bulgar, în Capitală

Publicat: 17 04. 2013, 14:04
Actualizat: 04 07. 2013, 23:03

O femeie a fost lovită de un tir condus de un cetățean bulgar, în zona Parcului Bazilescu, aceasta fiind transportată la Spitalul de Urgență Floreasca, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Ioana Stancu.

„Polițiștii cercetează dacă victima, care are aproximativ 70 de ani, a fost lovită pe o trecere de pietoni aflată în imediata apropiere sau a traversat printr-un loc nepermis”, a spus Ioana Stancu.

În urma accidentului, circulația a fost restricționată pe sensul de mers spre Chitila aproximativ o oră, a precizat Ioana Stancu.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, șoferul fiind condus la Institutul Național de Medicină Legală pentru a se stabili dacă a consumat alcool înainte de a se urca la volan.