O nouă lovitură pentru Hexi Pharma. Ce arată testele efectuate în Cehia pe dezinfectanți

Publicat: 13 12. 2016, 16:23

Surse judiciare au declarat pentru agenția de presă MEDIAFAX că rezultatele Hexi Pharma venite din Cehia arată că dezinfectanții sunt ineficienți.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, declara, la începutul lunii septembrie, că în aproximativ o lună de zile se va putea crea o imagine de ansamblu asupra rezultatelor tuturor testelor în cazul Hexi Pharma, atât cele analizate în țară, cât și în străinătate.

„Investigația continuă, se efectuează teste privind eficiența substanțelor care au fost ridicate de organele de poliție judiciară. Se efectuează aceste teste pe un lot în țară și pe un alt lot în străinătate, într-un stat al Uniunii Europene, sunt în curs. (…) Urmează să evaluăm, în tot cazul, ele nu sunt foarte ieftine. La noi se fac la institutul Cantacuzino unde s-au mai efectuat. Este un alt lot pe care se efectuează testele de eficacitate. Eu cred că circa într-o lună de zile vom avea o imagine de ansamblu asupra tuturor testelor care s-au efectuat și vom putea da niște rezultate certe, clare”, a declarat procurorul general al României, Augustin Lazăr.

În cauză au fost efectuate deja o serie de acte procedurale precum audieri de persoane, ridicări de acte și probe, efectuarea unor constatări asupra produselor Hexi Pharma, respectiv a unor teste atât asupra concentrației substanțelor active, cât și teste privind eficacitatea microbiologică, a anunțat, la finalul lunii august, Parchetul General.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, declara atunci că s-au primit la parchet rezultatele testelor de eficiență pe unul dintre loturile Hexi Pharma, rezultatele fiind „și pozitive și negative”.