O școală din Timiș cu 99 de elevi a fost închisă din cauza datoriilor către constructorul clădirii

Publicat: 19 11. 2012, 14:52
Actualizat: 27 09. 2018, 18:43

Un număr de 99 de elevi din clasele I-IV și preșcolari din Mașloc, județul Timiș, au fost trimiși acasă, luni, după ce un executor judecătoresc le-a închis școala, deoarece Ministerul Educației nu a achitat constructorului suma de 750.000 de lei pentru ridicarea clădirii, restanța fiind din 2010.

Inspectorul școlar general adjunct din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Timiș, Aura Danielescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că 99 de preșcolari și elevi din Mașloc nu vor mai putea veni la școală, cursurile fiind suspendate, deoarece un executor judecătoresc a închis unitatea, luni, din cauza datoriilor către constructor, Ministerul Educației fiind înștiințat despre această situație.

„Tocmai am trimis o adresă spre Ministerul Educației prin care anunțăm că s-au suspendat cursurile la învățământul primar și la două grupe de grădiniță în localitatea Mașloc din cauza sumelor datorate către constructorul clădirii în care funcționează școala. Sunt afectați 44 de preșcolari și 55 de elevi din clasele I-IV. Astăzi (luni – n.r.) s-a pus sigiliul pe școală și nu s-a mai permis accesul”, a declarat Aura Danielescu.

Danielescu a spus că soluția pe moment este ca preșcolarii și elevii din clasele a III-a și a IV-a să rămână acasă, până la rezolvarea situației.

Elevii din clasele I și a II-a vor învăța într-un spațiu improvizat într-un cabinet de terapie.

„Așteptăm cât mai curând un răspuns din partea Ministerului Educației și sperăm ca această situație să se rezolve grabnic”, a afirmat Danielescu.

Aura Danielescu a precizat că Ministerul Educației are de achitat 750.000 de lei pentru construcția clădirii școlii din localitate, alți 200.000 de lei penalități, construcția fiind finalizată în anul 2010, și 50.000 de lei pentru executarea silită.