O tânără din Cluj, prima femeie din România care a înotat 24 de ore neîntrerupt la un concurs

Publicat: 16 02. 2017, 11:05

Demeny Helga a început înotul de la vârsta de 4 ani și a făcut parte din lotul național de înot al României timp de trei ani, în prezent fiind instructor de înot la un club din Cluj-Napoca, dar și studentă în anul VI la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul USAMV.

În perioada 11 – 12 februarie, tânăra a participat la un concurs desfășurat în Ungaria, în localitatea Kecskemet, unde a avut loc „Sărbătoarea Înotului”, și a reușit să înoate 24 de ore neîntrerupt, fiind prima femeie din România care reușește această performanță.

„Am concurat la proba individuală alături de alți 4 înotători, eu fiind singura femeie și am devenit, astfel, prima din România care a înotat 24 de ore neîntrerupt. Scopul acestui concurs este de popularizare a înotului, ca fiind cea mai sănătoasă formă de mișcare, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Aceasta a fost și motivația mea de participare la competiția din Ungaria, de popularizare a acestui sport, și am vrut să ofer și un exemplu celor care vor să practice înotul, să îi încurajez să înoate la orice vârstă. Am început concursul sâmbătă la ora 11 și l-am încheiat duminică la ora 11, după 24 de ore, perioadă în care am avut dreptul la o pauză de 15 minute la fiecare 3 ore. În total am înotat aproape 52 de kilometri, ceea ce înseamnă peste 1.000 de ture de bazin olimpic cu o lungime de 50 de m. Concursul a fost foarte dificil și solicitant, trebuie să ai o motivație bună, antrenament, pasiune și iubire față de apă. A fost o experiență care merită trăită, pentru că îți transmite o altă atitudine față de problemele din viață, este mai mult un efort mental decât fizic. Sunt mândră de acest rezultat”, a declarat, joi, presei, Demeny.

Aceasta a explicat că pe parcursul probei a fost permis orice stil de înot, ea adoptând crawl și bras, și a avut două momente critice, fiind nevoită să treacă peste aceste praguri.

„Prima barieră a fost după 10 ore, iar a doua la 18 ore. Până nu am văzut că am trecut de ora 20 de înot nu am am crezut că voi termina. Această probă este ca în viață, dacă ai în fața ta un țel, trebuie să îți calculezi pașii mici și să faci tot timpul următorul pas și astfel vei reuși. Oboseala fizică nu se simte după 12 – 13 ore, totuși simți durerea, fiecare tracțiune și bătaie de picior înseamnă durere, dar m-am pregătit pentru că la clubul nostru organizăm maratoane de înot de 10 km în apă deschisă. De asemenea, eu petrec zilnic câte 6 ore pe zi în apă, nu a fost o provocare să stau în apă, a fost o provocare să stau 24 de ore făcând un singur lucru. Ultima oră petrecută în bazin chiar a fost ușoară iar la final singura mea dorință a fost să merg să dorm”, a mai spus tânăra.

Demeny Helga a menționat că pe durata competiției a consumat fructe, batoane energizante, cafea și a băut apă.

„În noaptea de sâmbătă spre duminică eu am înotat. Este foarte surprinzător că organismul uman este capabil să treacă peste niște bariere despre care nu credeam că este în stare. Nu mi-a fost somn, a fost o oboseală mental[, creierul, la un moment dat, intră într-o stare de meditație, în care mâinile și picioarele se mișcă de la sine”, a afirmat aceasta.

Înotătoarea din România a fost susținută de pe marginea bazinului de către fratele său mai mic, Demeny Attila, care a participat în 2016 la același concurs, și care i-a oferit sfaturi.

În România nu s-a organizat niciodată o probă individuală de înot 24 de ore, ci doar o probă de ștafetă, la Brașov, unde se înoată în echipe de câte 7 persoane.