Obiectul „BLESTEMAT” care ar aduce ghinion în familia regală britanică. Kate, diagnosticată cu cancer după ce ar fi purtat un inel al Prințesei Diana

Publicat: 25 03. 2024, 10:18
Blestemul safirului albastru: inelul Prințesei Diana, încărcat de energii pline de durere / Sursa foto: colaj „Marca”

„Blestem”. Cuvântul care sperie oamenii instantaneu, mai ales când are legătură cu un obiect neînsuflețit. Auzim despre el în basme și în filme, dar mulți oameni sunt convinși că unele lucruri pot avea o energie negativă, chiar și dacă vorbim, de exemplu, despre bijuteriile Casei Regale.

Bijuteriile blestemate nu sunt un concept străin pentru regalitate, iar acum a apărut zvonul conform căruia un obiect pe care l-a purtat Prințesa Diana și care acum îi aparține lui Kate Middleton.

Mulți dintre fanii familiei regale din Marea Britanie cred că inelul cu safir albastru care i-a aparținut Prințesei Diana, iar apoi a fost inelul de logodnă al lui Kate Middleton, este încărcat cu multe energii negative.

Mulți dintre cei care cred în astrologie consideră că safirul albastru este o piatră care poate aduce ghinion. Conexiunea cu Saturn sugerează că această bijuterie ar putea atrage karma nefavorabilă.

Acest inel superb cu safir albastru a fost purtat de Prințesa Diana, despre care se știe că a avut o viață tumultuoasă, marcată de infidelități, intrigi și minciuni. Totul a culminat cu moartea acesteia, într-un groaznic accident de mașină.

Prințesa a anunțat vineri seară că a fost diagnosticată cu cancer

Zvonruile legate de „blestemul” inelului cu safir albastru s-au accentuat în contextul în care bijuteria îi aparține acum lui Kate Midlleton, recent diagnosticată cu o boală gravă.

Prințesa a anunțat vineri seară că a fost diagnosticată cu cancer și că urmează un tratament preventiv de chimioterapie. Kate Midlleton a suferit, recent, o intervenție în zona stomacului, iar la acel moment, Casa Regală a anunțat că aceasta își va relua atribuțiile abia în zona Sărbătorilor Pascale. În cadrul clipului, Kate Middleton anunțat că a avut un ”șoc enorm”, atunci când a aflat și că a trecut prin „câteva luni incredibil de grele”.

Palatul Kensington nu a dezvăluit mai multe detalii despre boala de care suferă Kate, reprezentanții Casei Regale au declarat că sunt încrezători că soția Prințului William se va recupera complet. Prințesa Kate a explicat că atunci când a fost operată la abdomen în ianuarie, nu se știa de existența unor celule canceroase.

„Totuși, testele efectuate după operație au constatat că există formațiuni canceroase. Prin urmare, echipa mea medicală m-a sfătuit să urmez un tratament de chimioterapie preventivă și sunt acum în fazele incipiente ale acestui tratament”, a spus prințesa.

Chiar dacă a fost diagnosticată cu cancer, Prințesa de Wales păstrează o atitudine pozitivă și plină de speranță: ”Sunt bine și devin mai puternică pe zi ce trece”.