Omul de afaceri Florian Walter, dus la Tribunalul Prahova

Publicat: 06 03. 2016, 10:36

This browser does not support the video element.

Florian Walter a ajuns sâmbătă la ora 10.00 la Tribunalul Prahova, unde a fost adus pentru reconfirmarea mandatului de arestare emis în mai 2015.

El a refuzat să dea orice declarație.

Surse judiciare au declarat corespondentului MEDIAFAX că la Tribunalul Prahova, omul de afaceri este reprezentat și de soția sa, avocat.

Omul de afaceri Florian Walter a fost adus, sâmbătă seară, sub escortă, în România, din Emiratele Arabe Unite. Aeronava în care se afla omul de afaceri a aterizat pe aeroportul Otopeni în jurul orei 21.45.

Florian Walter, proprietarul companiei Romprest, a fost arestat în Emiratele Arabe Unite la solicitarea autorităților române, unde s-au început procedurile de extrădare, în vederea cercetării sale în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală și spălare de bani.

Magistrații de la Tribunalul Prahova, instanță pe rolul căreia a fost înregistrat dosarul penal care are ca obiect „extrădarea activă”, au admis în luna iunie 2015, cererea formulată de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul Național Interpol pentru extrădarea lui Florian Walter, în vederea punerii în executare a mandatului de arestare preventivă emis în lipsă pe numele acestuia, în 15 mai 2015.

Florian Walter este dat în urmărire internațională din 19 mai, în baza unui mandat emis de Tribunalul Prahova. Omul de afaceri este căutat din 15 mai 2015, după ce instanța a emis pe numele lui mandatul de arestare în lipsă, în urma unor percheziții care au avut loc în 6 mai. La sfârșitul lunii mai, 18 persoane au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT Ploiești în dosarul de evaziune fiscală și spălare de bani în care este implicată compania Romprest, controlată de Florian Walter, în cazul acestuia procurorii dispunând continuarea cercetărilor într-un dosar separat.

Cele 18 persoane sunt acuzate de evaziune fiscală, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat, printre acestea numărându-se și unul dintre finanțatorii clubului de fotbal Petrolul Ploiești Nicolae Capră. Totodată, SC Compania Romprest Service SA apare ca parte responsabilă civilmente în acest caz.

Florian Walter este bănuit că a inițiat și coordonat o grupare suspectată de evaziune fiscală și spălare de bani, operațiuni financiare în care este implicată Compania Romprest Service, alături de alte societăți comerciale, între care unele considerate firme-fantomă.

Potrivit procurorilor, în perioada 2012 – 2013, firma Romprest ar fi fost implicată într-un lanț de tranzacții comerciale fictive al căror rol era fie de a reduce baza de impozitare, fie de a beneficia de returnări ilegale de TVA. Astfel, procurorii anchetează modul în care Romprest angaja forța de muncă folosită în orașele în care societatea are contracte pentru salubrizare cu autoritățile publice locale.

Anchetatori au stabilit că mare parte dintre angajații firmei de salubritate lucrau la negru, iar pentru a justifica și a deduce banii plătiți muncitorilor, Romprest încheia contracte cu alte firme, care la rândul lor încheiau contracte cu alte societăți, până se ajungea la „un eșalon patru”.

Prejudiciul produs bugetului de stat este în valoare totală de 4,5 milioane de euro, reprezentând impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată, la care se adaugă suma de 60.494.600 de lei (echivalentul a 14 milioane de euro) supusă procesului de reciclare. Anchetatorii au instituit măsuri asiguratorii până la concurența sumei de 18 milioane de euro.