Orban: Am solicitat Poliției să susțină DSP-urile în identificarea rapidă a persoanelor care au intrat în contact cu persoanele infectate

Publicat: 21 07. 2020, 19:42
Actualizat: 06 04. 2021, 18:42
Ludovic Orban, declarații după ședința cu prefecții / Sursa: Facebook - MAI

Ludovic Orban a detaliat deciziile și discuțiile avut marți după amiază, după ședința de marți cu prefecții după ședința după videoconferința cu prefecții pe tema gestionării crizei sanitare, în prima zi de la intrarea în vigoare a Legii carantinei.

„În cadrul analizei efectuate, am solicitat câteva lucruri extrem de importante pentru a crește eficiența luptei contra răspândirii coronavirusului. Direcțiile de Sănătate Publică vor trebui de urgență să emită de urgență toate deciziile pentru persoanele diagnosticate cu coronavirus, care fie nu s-au internat în spital, în urma diagnosticului, fie au ieșit la cerere din spital înainte de a fi vindecate. Este vorba de peste 4.500 de persoane pozitive pentru care în perioada de până la adoptarea legii nu am avut temei pentru a dispune izolarea , evaluarea stării de sănătate și tratamentul, fie în cadrul instituțiilor spitalicești, fie la domiciliu, în cazul celor care nu prezintă simptome evidente”, a declarat premierul, după ședința după videoconferința cu prefecții pe tema gestionării crizei sanitare.

Premierul a solicitat și accelerarea anchetelor epidemiologice privitoare atât la cazurile diagosticate pozitiv până în prezent, cât și la persoanele care urmează să fie diagnosticate. „Este foarte important să se emită deciziile adminsitrative prin care să se dispună izolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile pentru orice persoană care a intrat în contact cu persoane care au fost diagnosticate ca fiind pozitive, infectate cu coronavirus”, a afirmat premierul, la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

Premierul a solicitat intensificarea controalelor în teren

„De asemenea, am solicitat tuturor instituțiilor cu atribuții de control sub control sub coordonarea prefecților intensificarea acțiunilor de control, mobilizarea tuturor angajaților care au atribuții de control pentru a intensifica prezența în teren și pentru a-i sancționa pe aceia care nu respectă legea și regulile de protecție sanitară impuse prin actele normative care au fost emise de Guvern, de ministere, agenții și alte instituții ale autorității centrale”, a declarat Orban.

„Am solicitat Poliției să susțină direcțiile de sănătate publică în identificarea rapidă a persoanelor care au intrat în contact cu persoanele infectate, astfel încât să se dispună într-un termen cât mai scurt posibil măsurile de izolare la domiciliu sau de carantinare, în cazul în care acest lucru a solicitat de cetățean”, a declarat premierul.

„Am solicitat Poliției să reia controalele prin care să se asigure că persoanele pentru care s-a dispus izolarea, carantinarea, respectă măsura dispusă de autoritățile sanitare”, a spus Ludovic Orban.

Risc crescut de răspândire a virusului

„De asemenea, am accentuat necesitatea de a pregăti deciziile pentru toate situațiile necesare. Ne confruntăm cu o creștere semnificativă nu numai a numărului de cazuri, ci o creștere semnificativă a riscului de transmitere a virusului în comunități. Dacă la data de 1 iunie aveam cel puțin un caz în ultimele 14 zile în 350 de localități, azi există cel puțin un caz în ultimele 14 zile în 954 de localități. Asta înseamnă că există riscul de transmitere, din cauza prezenței a cel puțin a unui persoane infectate în peste 950 de localități. Înseamnă o creștere semnificativă a riscului de transmitere și înseamnă o atitudine mult mai hotărâtă din partea autorităților în impunerea tuturor măsurilor necesare pentru a limita răspândirea viruslui”, a declarat premierul.

„Nu în ultimul rând, am dat un semnal foarte clar de fermitate în atitudinea fiecărei instituții în aplicarea regulilor, în toate instituțiile, în toate companiile, indiferent de activitatea pe care o desfășoară. Toți trebuie să respecte regulie. Una dintre condițiile pentru reducerea riscului de transmitere a viruslui este creșterea constantă a procentului din populație, a numărului de cetățeni români care respectă și care se protejează sau îi protejează pe ceilalți de răspândirea virusului. Acest lucru trebuie făcut atât prin campania de infromare, cât și prin luarea de măsuri de sancționare ferm a celor care nu respectă legile”, a conchis premierul.

Anterior, tot marți, premierul a anunțat, la finalul videoconferinţei cu reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică, că în perioada următoare vor fi emise câteva ordine de ministru care vor cuprinde și „obligativitatea noului tip de raportare” privind situația cazurilor de infectare cu COVID-19, precum și modalitatea de efectuare a anchetelor epidemiologice.

Ludovic Orban a detaliat măsurile imediate stabilite odată cu intrare în vigoare a legii carantinei.