Pacient cu plămânul ieșit din torace, operat cu succes la SUUB: „Astfel de cazuri sunt extrem de rare” – FOTO

Publicat: 09 05. 2019, 17:23

Reprezentanții spitalului anunță, printr-o postare pe Facebook, că pacientul este un bărbat în vârstă de 58 de ani. El a suferit acest traumatism toracic sever în urma unei căderi de la înălțime. Ca urmare a impactului, coastele sale s-au rupt în șase locuri, perforând astfel plămânul, fapt care a permis și ca o parte din plămân să iasă din cavitatea toracică.

„Bărbatul de 58 de ani a căzut de la înălțime, iar în urma impactului a suferit un traumatism toracic sever, coastele s-au rupt în 6 locuri și au perforat plămânul, o parte din plămân ajungând să iasă din torace prin orificiul creat. Practic, ajunsese sub piele, devenind nefuncțional. Astfel de cazuri sunt extrem de rare. După ce plămânul a fost reintrodus în torace, au fost cusute zonele perforate din acesta și s-a refăcut planul muscular”, a declarat dr. Andrei Dobrea, medic specialist Chirurgie Toracică, cel care a coordonat intervenția chirurgicală.

Medicul a mai precizat și faptul că, în cazul unor astfel de traumatisme, coastele sunt fixate prin implanturi metalice, însă în acest caz, s-a decis stabilizarea coastelor fracturate prin intermediul unor fire resorbabile, folosindu-se ca punct de spirjin coastele neafectate.

„Uzual, coastele se fixează prin implanturi metalice, dar noi am decis stabilizarea acestora cu fire resorbabile folosind drept puncte de sprijin coastele sănătoase din jur, alcătuind un fel de țesătură flexibilă. Astfel durerea și senzația de disconfort respirator postoperator au scăzut dramatic, permițând o refacere mai rapidă”, informează dr. Andrei Dobrea.

Procendându-se astfel, medicul a menționat că a fost diminuat riscul infecțiilor și totodată, a fost eliminată necesitatea unei reinterventii după vindecare, în scopul scoaterii plăcilor metalice. În aceste condiții, coastele se vor suda natural, informează medicul.

„Prin absența unui implant de durată s-a scăzut riscul infecțiilor și s-a desființat nevoia unei reintervenții după vindecare pentru scoaterea plăcilor metalice. Evident, după o anumită perioadă, coastele se vor suda natural, iar firele se vor resorbi complet, fără a rămâne altceva decât țesuturile proprii. Pacientul a fost externat după o săptămâna de la traumatism. La controlul postoperator, acesta este într-o stare foarte bună, reluând aproape complet efortul fizic uzual. Durerile sunt minime, fără a avea nevoie de tratament în acest sens”, a mai spus dr. Andrei Dobrea.

În același context, reprezentanții spitalului au precizat că aproximativ 20% din decesele prin traumă se datorează leziunilor toracice, indiferent de mecanismul de producere.

„Traumatismele toracelui sunt frecvente (provocate fie prin accidente rutiere, accidente de muncă, agresiuni sau accidente casnice)”, mai explică reprezentanții spitalului.

Foto: Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti – SUUB