Pandemia lovește în piața chiriilor: Prețurile scad cu până la 20% pe fondul „migrării” în online a studenților din marile centre universitare

Publicat: 11 10. 2020, 17:15
Chiriile în marile orașe „explodează” - Foto: Pexels

Pandemia a lovit puternic în piața închirierilor de locuințe, care a scăzut cu până la 20% anul acesta din cauza pandemiei. Dacă în anii anteriori revenirea studenților în marile centre universitare aducea o puternică „efervescență” pe piața chiriilor în lunile septembrie-octombrie, în 2020 o parte dintre tinerii universitari au decis să rămână acasă și să urmeze cursurile online. Astfel, tabloul imobiliar în Cluj-Napoca, București, Iași sau Timișoara arată cu totul altfel decât în anii anteriori.

În fiecare an, lunile septembrie – octombrie, care coincid cu începerea anului universitar,aduceau o cerere foarte mare pe piața chiriilor, ceea ce ducea la creșteri de 5 – 10% ale prețurilor.

Anul acesta, chiriile au scăzut cu până la 20% în funcție de amplasament

„A dispărut cererea foarte mare de la studenți. Au intrat pe piață și foarte multe proprietăți care erau folosite anul trecut în regim hotelier, proprietarii le-au scos pe piața închirierii pe termen lung, așa că ai de unde alege. Studenții nu se grăbesc, nu mai dau buluc ca în fiecare an. În septembrie, octombrie, toată lumea trebuia să își aranjeze chiria, dar acum lucrurile s-au inversat complet”, a explicat președintele Asociației Brokerilor Imobiliari, Dragoș Vîlceanu pentru Digi24.

În ceea ce privește investițiile în imobiliare – luând ipoteza în care în anii anteriori persoane fizice cumpărau în rate un imobil, îl închiriau și apoi acesta ajungea să se plătească singur – acestea sunt în continuare profitabile.

Dragoș Vîlceanu: dacă scad chiriile, scade și valoarea de evaluare a proprietăților respective

„Ideea funcționează, investițiile în imobiliare s-au dovedit profitabile, există o garanție că în fiecare an se recuperează o parte din bani. Ce s-a schimbat însă este valoarea evaluării unui imobil, criteriu luat în calcul atunci când se acordă un credit imobiliar. Scăzând chiriile, scade și valoarea de evaluare a proprietăților respective”, a afirmat Dragoș Vîlceanu.

Trăgând linie după aceste luni de pandemie, efectele se văd clar – întreaga piață imobiliară a fost bulversată, spune analistul

Prima Casă era un factor de echilibru, se știa că pe segmentul de piață 50 – 70.000 de euro, era susținere din partea statului. De la anul, totul depinde de reglementările fiscale, dacă programul Noua Casă va intra sau nu în vigoare, de fiscalitate, ce facem cu TVA de 5% și de cum funcționează economia în general. Încrederea oamenilor e un factor determinant pentru evoluția acestei piețe, dacă oamenii se mai angajează într-un credit pe 30 de ani”, potrivit lui Dragoș Vîlceanu.

Programul „Prima Casă”, devenit „O nouă casă”

Cristian Păun, preşedintele Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), a explicat cum se va relansa  Programul „Prima Casă” cu câteva luni în urmă, dar normele de aplicare întârzie.

Președintele Klaus Iohannis promulgase în plină criză pandemică proiectul care schimba „Prima Casă” în programul „O familie, o casă”. Totuși, cum acesta nu avea norme de aplicare, a rămas un program blocat.

„Guvernul va da OUG în această săptămână, apoi săptămâna viitoare apar normele. Deci, în două săptămâni am putea avea noua formă a programului «O Nouă Casă»”, a precizat șeful FNGCIMM.