Papa Francisc ar putea veni în România în mai 2019. Vizita, ANUNȚATĂ din primăvară de Viorica Dăncilă

Publicat: 05 10. 2018, 22:23
Actualizat: 26 03. 2019, 14:25

Potrivit programului Papei Francisc, acesta ar putea efectua vizite în România și Bulgaria la începutul lunii mai 2019. Data vizitei nu este stabilită, iar Vaticanul nu a făcut încă niciun anunț oficial. Papa Francisc ar urma să se deplaseze la București și în orașele bulgare Sofia și Plovdiv. În capitala României, suveranul pontif va vizita catedrala catolică „Sfântu Iosif” și ar putea oficia o slujbă în Parcul Izvor.

„Jorge Bergoglio va merge în cele două țări est-europene cu un important mesaj în sensul deschiderii ecumenice, în contextul în care în Bulgaria procentul credincioșilor ortodocși este de 82%, în timp ce în România (…) este de 87%”, notează Religion Digital, secția pentru teme religioase a publicației Periodista Digital, citată de Mediafax.

În cursul anului 2019, Papa Francisc are programate vizite și în Panama, Japonia și Mozambic.

Contactat de agenția Mediafax în legătură cu eventuala vizită a Papei Francisc în România, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, preotul Francisc Doboș, a declarat: „Sunt șanse foarte mari, de ce nu. Evident că nu se poate confirma. Pentru că nu a venit anul acesta, va veni la anul, sunt lucruri foarte evidente. Asta se pregătește. Trebuia să vină anul acesta. Până nu se stabilește, nu se anunță la nivel de Sfântul Scaun, de conducere a Vaticanului și de Președinția României; până atunci sunt speculații, dar șansele sunt. Avem de mult timp informația că se pregătește vizita”.

Dăncilă: Sanctitatea sa mi-a spus că vine în România la anul

„Sunt un om responsabil, am spus că Sanctitatea sa Papa Francisc a spus că o să vină anul viitor în România. Vizita Sanctității Sale Papa Francisc nu e făcută nici pentru prim-ministru, nici pentru președinte, ci pentru România și vreau să se bucure de această vizită România și românii”, a declarat Viorica Dăncilă, potrivit Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei romano-catolice București spunea că a fost „rugat” de către nunțiul apostolic în România, Miguel Maury Buendía, să facă o precizare pentru presă în acest sens și remarcă faptul că Sfântul Scaun nu a făcut nicio referire despre o viitoare vizită a Papei Francisc în România după ce premierul Viorica Dăncilă a fost primită în audiență la Vatican.

Papa Francisc va veni în România la începutul lui 2019, a confirmat vineri, pentru Antena 3, premierul Viorica Dăncilă.

„Mi-a pus întrebări dacă în România oamenii au credință, dacă există înțelegere între ordocși și catolici și i-am spus că da. M-a întrebat dacă am puterea să duc la sfârșit acest mandat. Am spus că da. Mi-a spus că la începutul anului viitor va veni în România (…) Am discutat despre faptul că sunt prima femeie prim-ministru în România, l-a bucurat acest lucru. M-a întrebat cum văd provocările din România”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, într-un interviu pentru Antena 3 citat de Mediafax.