Parchetul General: Am transmis CCR că putem să le punem la dispoziție listele electorale

Publicat: 14 08. 2012, 12:27
Actualizat: 17 08. 2012, 13:06

Procurorul General, Laura Codruța Kovesi a înaintat Curții Constituționale o adresă prin care îi înștiințează pe cei nouă judecători că parchetul are la dispoziție toată baza de date cu listele elctorale permanente și listele electorale sumplimentare. Parchetul General a precizat că aceste documente au fost colectate în cadrul cercetărilor efectuate în dosarul „Referendumul”.

„La data de 09.08.2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis Curții Constituționale adresa prin care ne-am exprimat disponibilitatea de a-i pune la dispoziție listele  electorale permanente și listele suplimentare cu semnăturile alegătorilor în original, utilizate la Referendumul național din data de 29.07.2012, astfel cum au fost ridicate, conform procedurilor derulate în cadrul dosarului cu acest obiect, aflat pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică”, precizează Parchetul General.

CITEȘTE AICI ADRESA PARCHETULUI CĂTRE CCR

Parchetul General a transmis, luni 13 august, într-un comunicat public că a ridicat documente de la mai multe instituții printre care și Curtea Constituțională. Anchetatorii au ridicat diverse acte de la Autoritatea Electorală Permanentă, Direcția pentru Evidența Persoanelor, Administrarea Bazelor de Date și de la Biroul Electoral Central și Autoritatea Națională pentru Cetățenie. Potrivit Parchetului General au fost ridicate documente relevante pentru desfășurarea referendumului de pe 29 iulie. Parctic Parchetul General are în acest moment toată baza de date cu cetățenii români cu drept de vot.

De la CCR au fost ridicate procesele verbale, pe suport de hârtie, de la toate secțiile de votare înființate în vederea referendumului național.

Toate aceste documente au fost solicitate de procurori în cadrul dosarului „Referendumul” în care fostul ministru delegat Victor Paul Dobre a fost acuzat de abuz în serviciu. În acest dosar au mai fost puși sub învinuire chestorul Constantin Manoloiu, directorul Direcției de Evidență a Populației și secretarul de stat Ioan Nicolae Căbulea. Tot luni 13 august la Parchetul General s-a prezentat și fostul ministru al Internelor Ioan Rus care a fost audiat în calitate de martor.