Parlamentul, aproape gol la citirea moțiunii de cenzură. Doar 128 de parlamentari sunt în sală

Publicat: 03 10. 2019, 10:27

Președintele de ședință, Teodor Meleșcanu, a afirmat că din totalul de 465 de parlamentari și-au înregistrat prezența doar 128.

Senatorul PNL Florin Cîțu citește, la ora transmiterii acestei știri, în plenul Parlamentului, moțiunea de cenzură intitulată „Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis urgent”.

Moțiunea de cenzură trebuia să fie citită miercuri, iar votul ar fi urmat să aibă loc sâmbătă, însă ordinea de zi a ședinței de miercuri a fost respinsă cu 194 împotrivă, 181 pentru, o abținere, iar trei nu au votat.

Prin urmare, Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au decis ca moțiunea de cenzură să fie citită într-un plen reunit, joi, ora 10.00, iar dezbaterea și votul urmează să aibă loc joia viitoare, tot de la ora 10.00.

Președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu a declarat că PSD a pierdut matematic majoritatea în Parlament, în contextul votului de miercuri. Acesta a afirmat că premierul Viorica Dăncilă nu ar trebui să își dea demisia.

Numele moțiunii de cenzură inițiată de PNL este „Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis urgent”. În textul documentului obținut de MEDIAFAX, Opoziția vorbește despre șansele pe care România le-a ratat în perioada guvernării PSD și despre „incompetența” premierului Viorica Dăncilă.