Percheziții în Constanța, la firme suspectate de evaziune fiscală

Publicat: 09 10. 2014, 09:34
Actualizat: 09 10. 2014, 10:30

Potrivit surselor citate, printre cele 80 de firme percheziționate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt și unele de publicitate.

Cele aproximativ 80 de firme suspectate de evaziune fiscală și spălare de bani ar fi achiziționat fictiv „de la produse textile până la servicii de publicitate”, au declarat pentru MEDIAFAX sursele judiciare.

Procurorii urmează să ducă la audieri patru persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de aducere. Printre acestea este și un om de afaceri care în 2012 ar fi sponsorizat campania electorală a lui Nicușor Constantinescu pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, au adăugat sursele citate.