Percheziții la Consiliul Local Giurgiu și la mai multe firme, într-un dosar de corupție

Publicat: 29 05. 2015, 09:30
Actualizat: 30 05. 2015, 10:20

Direcția Națională Anticorupție arată, într-un comunicat de presă, că se efectuează cercetări „într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și infracțiuni de serviciu, comise în perioada 2010-2012”.

În acest caz, procurorii fac 12 percheziții în București și județele Giurgiu și Ilfov, din care una este sediul unei instituții publice, restul fiind sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane, a precizat DNA.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că instituția publică unde au loc percheziții este Consiliul Local Giurgiu.

Potrivit surselor citate, ancheta vizează modul în care a fost achiziționată Piața centală din Giurgiu, în perioada în care la conducerea Primăriei a fost Lucian Iliescu, în prezent senator PNL.

Procurorii sunt sprijiniți în această cauză de Serviciul Român de Informații și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.

Lucian Iliescu a fost primar al municipiului Giurgiu din 1996 până în 2012, când a obținut un mandat de senator. În perioada august – decembrie 2012, Lucian Iliescu a fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Lucian Iliescu este vicepreședinte al PNL, președinte al filialei teritoriale PNL Giurgiu și prim-vicepreședintele Ligii aleșilor locali PNL.