UPDATE. Garda de coastă anunță: În larg este furtună de gradul 4-5. Pescadorul dispărut în Marea Neagră nu a fost găsit. Căutările au fost reluate – VIDEO

Publicat: 18 05. 2021, 11:00
Actualizat: 18 05. 2021, 11:09

This browser does not support the video element.

Autoritățile au început căutările pescadorului dispărut în Marea Neagră și a echipajului în cursul zilei de luni, 17 mai, însă au fost sistate la lăsarea întunericului. Operațiunile au fost reluate marți dimineață.

Căutările celor doi marinați, înregunate de furtuna din larg

„Începând cu ora 8, Garda de Coastă acționează cu o ambarcațiuneși nouă polițiști de Frontieră în sprijin, sub coordonarea Autorității Navale Române, pentru continuarea căutărilor celor doi mebri de echipaj de pe pescadorul dispărut. Menționăm faptul că în larg este furtună de gradul 4-5”, a declarat comisarul șef de Poliție Petrișor Irimia.

Știre inițială

La bordul pescadorului se aflau cinci persoane, dintre care trupurile a trei dintre ele au fost găsite după ce fuseseră aduse de valuri la mal. Se pare pe navă se încărcau rapane în zona Gura Portiței în momentul în care deoadată a început să ia apă foarte repede iar comandantul vasului nu a mai apucat să ceară ajutor.

Pescadoarele private Shark 1 și Shark 2 au plecat în după-amiază azilei de luni, dintr-o dană din Portul Midia, să recolteze rapane. Ulterior, s-au oprit la aproximativ 6-7 mile travers de Gura Portiței, spre insula Sacalin, zona în care a avut loc incidentul naval.

Cel de-al doilea pescador a revenit la mal, însă Shark 1 a rămas în larg iar la câteva ore după autoritățile au fost alertate că nu se poate lua legătura cu echipajul de pe vasul dispărut.

Doi marinari sunt în continuare dispăruți

Astfel, au fost mobilizate echipe de căutări, la operațiuni fiind folosit și un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne.

„Informaţiile culese au fost comunicate operativ către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Constanța, dar şi instituţiilor implicate în operaţiunile de căutare şi salvare pe mare”, a transmis Nicolae Botezan, reprezentant al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Tulcea.

Petrișor Irimia, reprezentant al Gărzii de Coastă, a transmis că instituția participa la căutări „cu trei nave şi 20 de poliţişti de frontieră”, potrivit stirileprotv.ro.

Trupurile ale trei membri ai echipajului au fost găsite de autorități, fiind identificate drept comandantul navei și alți doi membri ai echipajului.

Pescadoarele aparțin lui Cosmin Stroe, fiul parlamentarului Felix Stroe, care până la momentul transmiterii acestei știri nu a făcut precizări despre incident. Însă asociatul lui a transmis că vasul s-a scufundat atât de repede, încât comandantul nu a apucat să lanseze un semnal SOS.

„Erau la pescuit, la rapană. Firma are licenţa de pescuit, toate vapoarele sunt în regulă. Erau la pescuit rapană, traulau la rapană. Posibil, v-am zis, vreo mâna să fi fost pe fundul mării… Că a fost ceva instantaneu, aşa, buf”, a transmis Marius Gherasim, acţionar în firmă.

Procurorii din Constanța au deschis o anchetă în ceea ce privește tragedia maritimă, una dintre variantele luate în calcul fiind vremea rea.