Peste 100.000 de persoane au trecut frontiera României în ultimele 24 de ore. 12 cetățeni străini au fost OPRIȚI la graniță

Publicat: 29 01. 2016, 11:07

În ultimele 24 de ore, aproximativ 100.500 persoane au trecut frontiera, atât pe sensul de intrare cât și pe cel de ieșire din țară și peste 33.700 de mijloace de transport.

În zonele de frontieră la punctele de frontieră dar și în zonele de „frontiera verde”, polițiștii de frontieră au constatat 37 fapte ilegale (18 infracțiuni și 19 contravenții) comise atât de cetățeni români, cât și străini și au fost date amenzi contravenționale în valoare de 3.600 de lei.

Polișiștii de frontieră ai descoperit bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în țară), care depășeau plafonul vamal admis sau care erau suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 25.200 lei.

Nu s-a permis intrarea în țară a 12 persoane cetățeni străini, care nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege și de asemenea, nu s-a permis ieșirea din România unui număr de 13 cetățeni români din diferite motive legale, se mai spune în comunicarea Poliției de Frontieră.