Peste 100.000 de români au petrecut Revelionul în stațiunile din țară. PLUS. care au fost destinațiile externe preferate

Publicat: 03 01. 2014, 18:16
Actualizat: 29 07. 2014, 00:17

Aproape 111.000 de români au petrecut Revelionul în stațiunile din țară, în urcare cu 15% față de anul anterior, și au cheltuit circa 95 milioane lei, în creștere tot cu 15%, iar numărul celor care au ales destinații din străinătate a fost mai mare cu 30%, respectiv 10.000 de turiști, potrivit FPTR.

„Aceștia au cheltuit în afara țării, numai pentru servicii turistice, aproximativ 5,3 milioane euro, în creștere cu 70% față de anul anterior”, potrivit estimărilor Federației Patronatelor din Turismul Românesc, realizate pe baza datelor furnizate de sistemul de rezervări www.RezEx.ro și a unui sondaj aplicat în rândul operatorilor din turism.

Evoluția a fost influențată de „puntea” zilelor libere dintre Crăciun și Revelion, menținerea tarifelor, atât în țara cât și în străinătate, ofertele propuse de agenții, hoteluri, pensiuni, restaurante și cluburi, respectiv faptul că românii au început să renunțe la economii în ceea ce privește cheltuielile aferente vacanțelor, arată FPTR.

În România, cele mai mari creșteri s-au înregistrat pentru zonele montane, acestea atrăgând 25.000 de turiști. Totodată, 30.000 de persoane au plătit pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile orașe ale României, în creștere cu aproximativ 20% față de anul anterior.

„În zonele rurale, turiștii au fost în număr de 29.000 anul acesta, în timp ce 26.000 au ales să petreacă sărbătorile în stațiunile balneare, pentru litoral au optat doar 600 de persoane, iar pentru Delta Dunării doar 100. (…) În ceea ce privește tarifele percepute în perioada sărbătorilor, se constată că acestea nu s-au modificat față în anul anterior, cu excepția Deltei Dunării și a zonelor rurale, unde se constată o creștere a tarifelor de 3%”, conform FPTR.

În ceea ce privește destinațiile externe, cele mai solicitate au fost, ca și la finalul anului 2012, Austria, Bulgaria, Grecia și Turcia.

„Anul acesta se constată o creștere a cererii pentru destinațiile exotice, datorată unui număr mare de zile libere ce permite deplasări în destinații îndepărtate și a schimbării mentalității românilor, care au început să renunțe la economii în ceea ce privește vacanțele. O mare parte dintre românilor și-au cumpărat servicii turistice folosind sisteme de rezervări online, de aceea numărul turiștilor individuali, care nu apelează la servicii de turism organizat prin agenții, este în continuă creștere, însă numărul acestora nu poate să fie apreciat”, notează reprezentanții federației.