Peste 2.300 de persoane au fost prinse anul trecut în timp ce încercau să intre ilegal în România

Publicat: 13 02. 2013, 15:56
Actualizat: 06 07. 2013, 04:28

Peste 2.300 de persoane au fost prinse de polițiștii de frontieră, anul trecut, în timp ce încercau să intre ilegal în România, cele mai multe cazuri fiind înregistrate la granița cu Serbia, se arată în bilanțul activității Poliției de Frontieră pe 2012.

Potrivit sursei citate, pe parcursul anului 2012, au fost depistate, în timp ce încercau să intre ilegal în țară, 2.329 persoane, în condițiile în care, în 2011, numărul migranților ilegali prinși de polițiști a fost de 1.537.

În același timp, tot anul trecut, a crescut și numărul persoanelor depistate în timp ce încercau să iasă ilegal din țară. Astfel, în 2012, au fost depistate, pe sensul de ieșire din țară, 1.675 persoane, față de 841, depistate în 2011.

Cea mai importantă creștere a cazurilor de migrație ilegală a fost înregistrată la frontiera cu Serbia, unde au fost reținute 1.758 persoane care intenționau să intre ilegal în România.

„Dacă în anii trecuți nu se putea vorbi de existența unui fenomen de migrație la această frontieră, fiind înregistrat un număr redus de cazuri, începând cu luna ianuarie 2011 (când au fost depistați primii migranți de pe ruta de migrație a Balcanilor de Vest), fenomenul a avut un trend ascendent până la jumătatea anului 2012, după care numărul acestora a început să scadă”, se arată în materialul de bilanț.

Majoritatea persoanelor reținute la frontiera cu Serbia provin din Algeria, Tunisia, Maroc, Pakistan și Afganistan.

De asemenea, s-a constatat o creștere a numărului celor care au încercat să trecă ilegal granița română ascunși în diferite mijloace de transport, fiind depistate 558 de persoane în 2012, față de 262 în anul 2011.

În același timp, anul trecut au depus cereri pentru acordarea statutului de azilant la structurile poliției de frontieră, în momentul în care au fost depistați, 1.920 de migranți, față de 1.181 în 2011, ceea ce, spun oficialii Poliției de Frontieră, reprezintă o creștere cu 62,5 la sută.

Potrivit Poliției de Frontieră, cetățenii algerieni, marocani, pakistanezi, afgani și tunisieni sunt depistați, în general, la frontiera verde cu Serbia. Unii dintre aceștia sunt descoperiți ascunși în mijloace de transport, iar în momentul în care sunt descoperiți solicită imediat azil.

La frontiera verde cu Serbia, au fost reținute și persoane provenite din Belarus, Georgia, Maroc, Cuba, Camerun, Rusia, Iran, Irak, Egipt, Somalia, Azerbaidjan, Albania, Bangladesh, China, Armenia, Siria, Coasta de Fildeș, Sri Lanka, India, Libia, Ghana, Liban, Gambia, Senegal și Serbia.

Autoritățile de frontieră române mai arată, în materialul de bilanț, că se confruntă și cu migranți turci și basarabeni, care, după ce intră legal în România, încearcă fie să ajungă în alte țări europene cu ajutorul unor acte false, fie să fugă în Ungaria trecând peste fontiera verde ori ascunși în mijloace de transport.