Petrom se extinde în Europa de Sud Est

Publicat: 15 02. 2012, 10:24
Actualizat: 07 06. 2012, 22:52
Petrom intenționează să-și extindă activitățile în state din Europa de Sud Est, printre care Ucraina, în domenii precum explorarea, producția de petrol și gaze naturale sau distribuția de carburanți, a declarat, în cursul zilei de astăzi, directorul general executiv al companiei, Mariana Gheorghe.

 "Căutăm alte oportunități de business în Ucraina și în alte țări din Sud-Estul Europei, piețe pe care ne vom crește prezența", a afirmat Mariana Gheorghe la o conferință pe teme energetice.

Ea a adăugat că firma, controlată de grupul austriac OMV, vizează crearea unor capacități proprii de stocare a gazelor naturale, în perspectiva construcției gazoductului Nabucco.

Până la finele anului, Petrom speră să oprească declinul producției de gaze naturale, după ce a reușit deja să finalizeze tendința de scădere a producției de petrol, a menționat directorul general executiv al companiei.