Planorul dispărut, căutat în Brașov după ce salvatorii au primit poze cu un aparat în zbor

„Având în vedere că sâmbătă echipele de salvatori au primit din partea unui cetățean mai multe fotografii realizate în ziua de joi, în județul Brașov, care surprindeau un planor aflat în zbor, pentru verificarea zonei respective, astăzi vor avea loc mai multe căutări terestre și aeriene, inclusiv cu ajutorul unor parapante și motoparapante, care pot zbura la joasă înălțime”, se arată într-un comunicat trimis MEDIAFAX de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat pentru MEDIAFAX că operațiunile de căutarea se vor desfășura astăzi și în județele Dâmbovița, Prahova, Argeș și Buzău.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, George Crețu, echipele de salvatori vor face căutări în zona Vârfului Penteleu din Munții Buzăului și vor încerca să ajungă până la Lacul Vulturilor.

La acțiunile de duminică participă aproximativ 900 de forțe aparținând MAI, Ministerului Apărării Naționale (MApN), Salvamont, Direcțiilor Silvice, Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență și voluntari.

De asemenea, la operațiunile de căutare aeriană participă cinci elicoptere ale MAI și MApN și cinci avioane ale Aeroclubului României.

Comandantul Aeroclubului Brașov, Stelian Cojocaru, a afirmat că joi, atunci când a fost tractat de pe Aerodromul Ghimbav, pilotul Mircea Crăciun a spus că intenționează să zboare aproximativ două- trei ore, fiind vorba despre un zbor de „verificare după asamblare”, se arată într-un comunicat al ROMATSA.

Joi, în jurul orei 21.50, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a fost sesizat de către ROMATSA că un planor care a decolat în jurul orei 12.30 din zona Aerodromului Ghimbav nu a mai revenit la bază.

Din datele obținute a reieșit că pilotul aparatului de zbor are 57 de ani, „mare experiență” și executa un zbor privat în zona Postăvarul, potrivit MAI.

Romatsa anunța că pilotul Mircea Crăciun a folosit ultima dată telefonul mobil joi, la ora 13.06, în timp ce traversa stațiunea Predeal.

De asemenea, sursa citată menționează că, potrivit reglementărilor în vigoare, pentru zborul în această clasă de spațiu aerian nu este obligatorie depunerea unui plan de zbor, iar pilotul poate obține informații la cerere.

„Acesta nu a intrat în legătură radio cu ACC București sau cu compartimentul de informare a zborurilor pentru a solicita informații. Pe ecranele radar nu au existat niciun fel de informații primite de la transponderul planorului. Potrivit relatărilor comandantului Aeroclubului Brașov, acesta a fost în legătură radio numai cu conducătorul de zbor de la Aerodromul Ghimbav. Prima informație referitoare la eveiment a fost primită de către Romatsa de la comandantul Aeroclubului Brașov joi, la ora 21.39. După raportarea menționată mai sus, s-a trecut la punerea în aplicare a procedurilor operaționale SAR (căutare-salvare), potrivit prevederilor Regulamentului aprobat prin HG nr. 741/2008 și s-au declanșat operațiunile specifice. (…) Toate aceste informații au fost transmise prin sistemul SAR la Inspectoratele pentru situații de urgență din zonă și adiacente zonei. În jurul orei 23.30, Sistemul Național pentru Apeluri de Urgență a informat că la ora 13.06, pilotul a folosit telefonul mobil la traversul localității Predeal, fapt care a determinat reevaluarea zonei de căutare”, se arată într-un comunicat al ROMATSA.

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat pentru MEDIAFAX că Ministerul Transporturilor investighează motivele pentru care dispariția planorului a fost anunțată cu întârziere, aparatul de zbor decolând joi la amiază de la Ghimbav, iar autoritățile au fost anunțate după nouă ore că nu a revenit la bază.

În prima zi a căutărilor, s-a acționat cu un număr de peste 650 de forțe și 99 de vehicule și aeronave aparținând MAI, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Transporturilor, Salvamont, Serviciilor de Voluntari, Ambulanța, Ocoalelor Silvice și unor diverse organizații.

Peste 850 de forțe de ordine și voluntari au căutat, sâmbătă, planorul pe 30 de trasee montane din județele Brașov, Prahova, Argeș și Dâmbovița. De asemenea, la operațiunea de căutare au participat și 12 aeronave- șapte elicoptere ale MAI și MApN și cinci avioane ale Aeroclubului României

Procurorii de la Parchetul Curții de Apel Brașov s-au sesizat din oficiu joi, pe rolul acestei unități constituindu-se un dosar penal cu privire la faptul că în aceeași zi planorul, care a decolat fără un plan de zbor la ora 12.30, a dispărut, iar pilotul, singura persoană aflată la bord, nu a mai contactat reprezentanții Aeroclublului Ghimbav sau familia și nu a mai revenit la bază.