Pluto are vulcani de gheață care au creat un adevărat relief cu munți, văi și ghețari, nemaivăzut până acum în sistemul nostru solar. Descoperirile ultimei misiuni NASA

Publicat: 30 03. 2022, 12:02
Sursă foto: Pixabay

Imaginile cu Pluto surprinse de misiunea New Horizons a NASA au dezvăluit o nouă surpriză: vulcanii de gheață, scrie CNN. Nava spațială a efectuat un survol al planetei pitice și a lunilor sale în iulie 2015, iar informațiile adunate atunci încă schimbă aproape tot ce știau oamenii de știință despre Pluto înainte de misiune. Un studiu cu toate aceste descoperiri a fost publicat marți în jurnalul științific Nature Communications.

Pluto a fost retrogradat la statutul de planetă pitică în 2006, când Uniunea Astronomică Internațională a creat o nouă definiție pentru planete, iar Pluto nu se potrivea criteriilor. Planeta pitică există la marginea sistemului nostru solar în Centura Kuiper și este cea mai mare dintre asteroizii înghețați de acolo, care orbitează departe de Soare.

Pluto, care are o temperatură medie negativă de 387 grade Fahrenheit (negativ 232 grade Celsius), găzduiește munți, văi, ghețari, câmpii și cratere. Dacă ar fi să stai la suprafață, ai vedea cer albastru cu zăpadă roșie. O nouă analiză foto a arătat o regiune accidentată de pe Pluto care nu seamănă cu nicio altă parte a asteroidului.

„Am găsit un câmp de vulcani înghețați foarte mari care nu seamănă deloc cu nimic altceva din ceea ce am văzut în sistemul solar”, a spus autorul studiului Kelsi Singer, cercetător principal la Institutul de Cercetare de Sud-Vest din Boulder, Colorado.

Vulcani de gheață au fost observați și în altă parte a sistemului nostru solar. Ei transportă materialul din subteran până la suprafață și creează astfel teren nou. Astfel, apa a devenit rapid gheață odată ce a atins temperaturile reci de pe suprafața lui Pluto.

„Modul în care arată aceste caracteristici este foarte diferit de orice vulcani din sistemul solar, fie de gheață, fie vulcani stâncoși”, a spus Singer. „S-au format ca munți, dar nu există caldeiră în vârf și au denivelări mari peste tot în jurul lor.”

Oamenii de știință au crezut de mult timp că Pluto nu are multă încălzire interioară, care este necesară pentru a stimula activitate vulcanică. Pentru a crea regiunea studiată de Singer și echipa ei, ar fi existat mai multe locuri de erupție.

Echipa de cercetare a remarcat, de asemenea, că zona nu are cratere de impact, care pot fi văzute pe suprafața lui Pluto, ceea ce sugerează că vulcanii de gheață au fost activi relativ recent și că interiorul lui Pluto are mai multă căldură reziduală decât se credea până acum, a mai spus Singer.