PNL va depune un proiect de modificare a Legii de funcționare a Ministerului Apărării

Publicat: 04 06. 2019, 15:49

„ PNL va iniția de urgență, un proiect de modificare a art.39 alin.(5) din Legea nr.346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale pentru ca Parlamentul să își indeplinească obligația constitutională prevăzută de art. 147 alin. (1), aceea de a pune prevederile declarate neconstituționale din legea Mapn în acord cu dispozițiile Constituției în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial”, a scris Iulia Scântei, marți, pe Facebook.

Senatorul PNL a adăugat Parlamentul a încălcat Constutiția prin adoptarea unei legi lipsite de claritate.

„CCR a decis: Președintele Klaus Iohannis NU a incălcat nici Legea privind Ministerul Apărării Naționale și nici Constituția atunci când a decis prelungirea mandatului generalului Nicolae Ciucă la conducerea Statului Major al Armatei. Parlamentul a incălcat Constituția pentru că a adoptat o lege „lipsită de claritate și cu incălcarea art.1 alin.(5) din Constituție” în ceea ce privește condițiile și procedura de urmat pentru prelungirea mandatului șefului Statului Major al Apărării”, a conchis Scântei.

CCR a decis, marți, că sintagma „cu posibilitatea de prelungire cu până la un an” din cuprinsul unui articol al Legii privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale este neconstituțională.

Prin urmare, revine legiuitorului obligația de a stabili în mod clar aceste aspecte. Legea se va întoarce în Parlament pentru a fi pusă în acord cu decizia Curții Constituționale. Decizia CCR este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanței de judecată care a sesizat Curtea.

Pe 10 aprilie, Administrația Prezidențială a câștigat în instanță repunerea în funcție a generalului Nicolae Ciucă în funcția de șef al Statului Major al Apărării (SMAp), instanța supremă dispunând definitiv respingerea cererii de suspendare a decretului emis de șeful statului.

Pe 29 martie 2019, și Curtea de Apel București a respins acțiunea Ministerului Apărării prin care a solicitat anularea decretului semnat de Klaus Iohannis, de prelungire a mandatului de șef al Statului Major al Apărării pentru Nicolae Ciucă, dar decizia nu este definitivă.

MApN a contestat, la Curtea de Apel București, decretul prin care a fost prelungit mandatul de șef al Statului Major al Apărării pentru generalul Nicolae Ciucă. Ministerul a cerut suspendarea și anularea decretului.

Președintele Klaus Iohannis a semnat pe 28 decembrie 2018 decretul de prelungire, cu un an, a mandatului generalului Nicolae Ciucă ca șef al Statului Major al Apărării, după ce a respins în ședința CSAT propunerea făcută de MApN pentru această funcție.

foto: Facebook