Pod din Cluj construit pentru a se ajunge la bustul împărătesei Sissi, devenit un pod al iubirii

Publicat: 09 11. 2019, 15:52

Profesorul de istorie Vladimir Bogosavlievici a povestit corespondentului MEDIAFAX că podul este construit pe o structură metalică, având o lungime de 35 de metri și o lățime de 1,5 metri.

„Podul pietonal Elisabeta a fost construit în anul 1901-1902, fiind în prezent cel mai vechi pod din Cluj-Napoca. În Austro-Ungaria, mai ales în partea ungară, era un cult al împărătesei Sissi, Elisabeta, soția împăratului Franz Joszef, o figură carismatică ucisă de un anarhist italian în 1898 la Geneva. În multe părți alte Imperiului Austro-Ungar s-au realizat, ulterior, monumente. Pe Dealul Cetățuia din Cluj-Napoca s-a realizat un bust al împărătesei Sissi, de către sculptorul maghiar Strobl Alajos, iar în 1901 a avut loc festivitatea de dezvelire. Un primar a avut inițiativa de a face un drum, un fel de promenadă, din Parcul Mare până la bustul împărătesei, iar acesta trebuia să traverseze Someșul. Cu ajutorul unei firme austriece se construiește Podul Elisabeta, pe structură de metal, acesta având 35 de metri lungine și 1,5 m lățime, care ajunge la bustul împărătesei Sissi”, a explicat Bogosavlievici.

Podul Elisabeta s-a transformat încet dar sigur într-un pod al iubirii, inspirat după modelul unui pod din Roma, astfel că pe el au început să fie prinse, în ultimii 10 ani, mii de lacăte cu mesaje de dragoste de către cuplurile de tineri îndrăgostiți.

„Tinerii îndrăgostiți din Roma își scriau numele și puneau un lacăt pe al treilea pilon al podului, nu oricum. În Cluj s-a încetățenit acest obicei cu lacăte prinse de structura metalică a Podului Elisabeta, probabil datorită faptului că acesta este cel mai vechi din oraș și a creat un romantism, deoarece tinerii pot ajunge pe Dealul Cetățuia”, crede istoricul clujean.