Polițist rănit după ce mașina de serviciu pe care o conducea a fost lovită de un autoturism

Publicat: 12 11. 2013, 15:29
Actualizat: 03 03. 2019, 21:47

Un polițist din Brăila a fost rănit, marți, după ce mașina de serviciu pe care o conducea a fost lovită de un autoturism condus de un gălățean care nu a respectat semnificația indicatorului „Cedează trecerea!”, pe numele acestuia fiind întocmit dosar penal pentru vătămare din corporală.

Potrivit agentului principal Camelia Bucur de la Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila, accidentul a avut loc marți dimineață, pe o stradă din municipiu, cu puțin timp înainte ca agentul să iasă din tură, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ea a precizat că accidentul a avut loc după ce un bărbat de 54 de ani, din Galați, aflat la volanul unui autoturism, nu a respectat semnificația indicatorului „Cedează trecerea!”, lovind mașina de Poliție, care circula regulamentar.

În mașina Poliției se aflau doi angajați ai IPJ Brăila, care erau în serviciu de patrulare.

În urma impactului, șoferul autospecialei, un polițist de 37 de ani, a fost rănit și a fost transportat la Spitalul Județean Brăila, unde a primit îngijiri, fără să rămână însă internat.

Șoferii implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele șoferului vinovat, pentru vătămare corporală din culpă.

Potrivit Poliției Brăila, avariile produse autospecialei au fost evaluate la aproximativ 15.000 de lei.