Polițiștii au reușit să-l prindă pe deținutul care a evadat din Penitenciarul Focșani

Publicat: 25 04. 2019, 19:42

Surse judiciare au declarat, joi seara, pentru corespondentul Mediafax, că tânărul de 25 de ani, condamnat pentru tâlhărie calificată, care a evadat în jurul ore 13.15, a fost prins.

Acesta a fost identificat în zona localității Biliești.

Constantin Ionuț Răzvan, în vârstă de 25 ani, era condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată și anterior nu avusese antecedente penale.

El ispășea pedeapsa în regim semideschis și desfășura activități lucrative la Pepiniera Ocolului Silvic Focșani din localitatea Dumbrăvița.

Potrivit autorităților, „părăsirea fără autorizare a punctului de lucru, aflat în exteriorul locului de deținere, este asimilată infracțiunii de evadare și se pedepsește, conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani”.

Conducerea penitenciarului a dispus verificări interne care să analizeze circumstanțele care au condus la producerea evenimentului.

Știrea inițială

Un deținut, condamnat la cinci ani de închisoare pentru tâlhărie calificată, care ispășea pedeapsa la Penitenciarul Focșani, a evadat, joi, în timp ce lucra pe raza localității Dumbrăvița, județul Vrancea. 

Bărbatul în vârstă de 25 de ani, a părăsit punctul de lucru exterior de pe raza localității Dumbrăvița, joi, în jurul orei 13.15.

„În jurul orei 13.15, s-a constatat că deținutul Constantin Ionuț Răzvan, în vârstă de 25 ani, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, fără antecedente penale, a părăsit punctul de lucru”, au declarat reprezentanții Penitenciarului.

Bărbatul ispășea pedeapsa în regim semideschis și desfășura activități lucrative la Pepiniera Ocolului Silvic Focșani din localitatea Dumbrăvița.

Pentru prinderea deținutului și reîncătușarea lui, au fost blocate căile de acces – posibile direcții de deplasare, a fost alarmat personalul penitenciarului și s-au trimis de urgență a mai multor echipe de căutare formate din personalul unității.

La acțiuni participă și Poliția și Jandarmeria Vrancea.