Polițiștii brăileni au prins un bărbat care folosea imprimanta fiicei sale pentru a printa bancnote

Publicat: 29 03. 2016, 13:55

Falsificatorul distribuia banii contrafăcuți prin intermediul persoanelor vârsnice, cărora le solicita să îi schimbe bancnote false de valoare mare, de 50 sau 100 lei, în bancnote de 5 sau 10 lei, dar autentice.

Alegându-și victimele cu precauție și căutând să efectueze schimbul de bani în zone unde nu existau camere de supraveghere, brăileanul a reușit să plaseze numeroase bancnote false, din martie 2015, până în urmă cu câteva zile, când anchetatorii aflați pe urmele lui au reușit, într-un final, să îl depisteze și să îl rețină, scrie Adevărul.

În prezent, suspectul se află în arestul Poliției Brăila, având mandat pentru 30 de zile. Potrivit anchetatorilor, Tudorel N. a comandat, în februarie 2015, prin intermediul unui magazin on-line, o imprimantă multifuncțională marca HP, capabilă să scaneze, copieze și să imprime hârtie foto. Inițial, acesta a folosit imprimanta pentru printarea unor fotografii de familie, respectiv unor documente școlare folosite de fiica sa.

După câteva săptămâni, observând că documentele imprimate sunt de bună calitate, suspectului i-a venit ideea de a falsifica bancnote și de a le pune în circulație. „Pentru a dobândi cunoștințe în vederea realizării planului infracțional, inculpatul a căutat pe diverse site-uri de internet filmări postate de alte persoane, în care era descrisă modalitatea în care pot fi falsificate bancnote prin intermediul unei imprimante.

Astfel, a deprins «tehnica» de a falsifica banconte, iar după mai multe încercări nereușite și-a perfecționate metoda”, a precizat procurorul care s-a ocupat de caz.

În data de 23 martie 2016, la propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Brăila a dispus arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, a suspectului Tudorel N. Pentru faptele sale, acesta riscă pedeapsa cu închisoarea, între 3 și 10 ani.