Ponta și Băsescu discută în CSAT „strategia pentru refacerea credibilității României”

Publicat: 26 09. 2012, 16:54
Actualizat: 10 02. 2019, 11:06

Premierul Victor Ponta va participa, joi, la reuniunea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), convocată de președintele Traian Băsescu, aceasta fiind prima întâlnire dintre premier și președinte după referendumul de demitere a lui Băsescu.

Ședința CSAT a fost convocată de către președintele Traian Băsescu pentru a se discuta achiziția de avioane de vânătoare.

Ședința de joi are pe agendă, printre altele, strategia pentru refacerea credibilității României, starea Armatei României, demersurile întreprinse pentru inițierea programului Avion Multirol al Forțelor Aeriene și privatizarea CFR Marfă, potrivit unui comunicat al Președinției.

Ministrul Apărării Naționale, Corneliu Dobrițoiu, a anunțat duminică, la B1 TV, că achiziția avioanelor multirol F-16 din Portugalia se va face potrivit unui plan stabilit anterior, care respectă directivele UE.

În 30 iulie, după referendumul de demitere a președintelui, premierul Victor Ponta a declarat că va face tot posibil să nu mai interfereze cu Traian Băsescu dacă acesta va reveni la Palatul Cotroceni și că nici măcar nu va mai participa la ședințele CSAT, spunând că, dacă sunt documente importante, Băsescu poate să i le transmită spre semnare.

Prim-vicepreședintele PDL Cristian Preda a declarat, marți, că ședința CSAT programată pentru joi, prima după revenirea în funcție a președintelui Traian Băsescu, va fi un test important pentru coabitare și că nu este exclusă participarea premierului Victor Ponta.

Liderul PDL consideră că în primul rând rămâne de văzut dacă premierul Ponta va participa la reuniunea CSAT, adăugând că este posibil ca acesta să se fi răzgândit în privința afirmației sale de a nu participa la ședințele Consiliului.

Președintele României are și funcția de președinte al CSAT, el fiind cel care poate convoca ședințe ale Consiliului.

De asemenea, primul ministru este vicepreședinte al CSAT, printre membrii acestuia mai numărându-se și ministrul Apărării Naționale, ministrul Afacerilor Externe, ministrul Administrației și Internelor, ministrul Justiției, ministrul Finanțelor, ministrul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, ministrul Finanțelor, directorii SIE și SRI, șeful Statului Major General al Armatei și consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui României.